Bună seara, dragi prieteni! Competiţiile nautice ale acestei ediţii a olimpiadei vor avea loc în oraşul Qingdao, oraş situat pe coasta de Est a Chinei, unde vă invit să facem o vizită în timpul emisiunii de astăzi.
Arhitectura frumoasă a oraşului, Centrul Nautic şi Satul Olimpic Qingdao, precum şi o gamă completă de facilităţi pentru atrenamente i-au impresionat pe sportivii străini şi nu numai. Qingdao este gata pentru olimpiadă, potrivit afirmaţiilor făcute de doamna Zang Aimin, vicepreşedinte al Comitetului de Organizare a Competiţiilor Nautice din Qingdao.
„Am convingerea şi subliniez că Qingdao este pregătit pentru organizarea concursurilor olimpice. Toate pregătirile au fost făcute la solicitarea Comitetului de Organizare a Olimpiadei de la Beijing (BOCOG)."
Ea a mai menţionat că până la 4 august Satul Olimpic a primit 464 sportivi şi oficialităţi -- membri ai 56 echipe participante la competiţiile nautice, aceştia fiind foarte mulţumiţi de Satul Olimpic. Ricardo Probert, selecţioner adjunct al naţionalei mexicane, ne spune:
„Întregul sat şi amenajările care duc până la circuitul de antrenamente sunt satisfăcătoare. Primăria municipală a creat condiţii bune pentru sportivi. Şi serviciile din Satul Olimpic sunt impecabile."
Derby Anderson, sportivă din Statele Unite, tocmai a încheiat procedurile de înregistrare:
„Voluntarii de aici mi-au prezentat facilităţile din Satul Olimpic şi zonele de acces. Sunt calzi şi primitori. Satul Olimpic este un adevărat hotel de cinci stele. Toţi sportivii cu care m-am întâlnit apreciază condiţiile şi locul."
Angajaţii Satului Olimpic din Qingdao se străduiesc să creeze pentru sportivi o ambianţă sigură şi confortabilă. Satul se întinde pe o suprafaţă de 100.000 mp unde sunt construite trei zone zona de cazare, cu 438 apartamente, zona internaţională şi zona administrativă. Aici se admira ceremonia ceaiului, obiceiurile populare şi expoziţiile cu obiecte meşteşugăreşti confecţionate manual. De asemenea, sunt o serie de facilităţi precum oficii poştale, bănci, cabine telefonice, supermarketuri, chioşcuri de ziare, cafenele şi magazine autorizate pentru vânzarea produselor cu tematică olimpică.
Şi oraşul Qingdao i-a surprins plăcut pe vizitatorii străini. Eileen Loo, turistă din Singapore, a sosit în urmă cu trei zile. Ea ne-a spus:
„Am venit pentru prima oară la Qingdao şi mă simt bine în acest oraş. Nivelul de modernizare a oraşului este destul de ridicat, iar eforturile făcute pentru organizarea competiţiilor nautice se pot constata peste tot."
Începând cu 1 august s-a interzis fumatul în toate spaţiile publice din oraş pentru a garanta o ambianţă cât mai bună pentru concursuri. Pe de altă parte, pentru locuitorii oraşului s-a organizat un program de învăţare a limbii engleze şi a manierelor pentru ca aceştia să presteze servicii cât mai bune vizitatorilor.
Ediţia de astăzi realizată şi prezentată de Zhang Xue s-a încheiat. La revedere, pe săptămâna viitoare!
|