Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-08-14 20:04:40    
Prevenirea infracțiunilor comise prin card bancar în perioada olimpiadei

cri-1

Organizarea jocurilor olimpice de la Beijing a oferit popoarelor lumii un prilej rar întâlnit pentru contacte reciproce. Unele grupuri internaționale care comit infracțiuni prin intermediul cardului bancar profită de această ocazie, punând gestionarea operațiunilor prin carduri bancare într-o situație dificilă. Un responsabil din cadrul Băncii Poporului din China a declarat la o conferință de presă organizată marți, la Beijing, că departamentele de resort au adoptat o serie de măsuri pentru prevenirea infracțiunilor comise în acest domeniu în perioada jocurilor olimpice.

Potrivit informațiilor obținute de la organizatorii edițiilor precedente ale jocurilor olimpice, în perioada desfășurării competițiilor se înregistrează o creștere semnificativă a riscului de infracțiuni săvârșite cu cardurile bancare, grupuri infracționale din diverse țări întrebuințând o serie de metode și mijloace pentru a se infiltra în țara care găzduiește competițiile. În perioada desfășurării jocurilor olimpice de la Beijing, sistemul de plată cu cardul bancar se confruntă cu o provocare serioasă. În luna aprilie, Banca Poporului a lansat împreună cu Ministerul Securității Publice o campanie împotriva infracțiunilor comise prin intermediul cardului bancar. Responsabilul din cadrul Băncii amintite, Ouyang Weimin, a arătat: 

„Până în prezent au fost înregistrate peste 2.000 de infracțiuni comise în acest domeniu, care vizează peste 40 de milioane de yuani, și au fost capturați 324 de suspecți. Cazuri majore au fost descoperite în provinciile Fujian și Zhejiang, precum și în orașul Beijing. În tranzacțiile efectuate cu carduri bancare sunt implicați deținătorii de carduri, băncile care emit carduri, unități comerciale, bănci care acceptă tranzacții prin carduri și unități transbancare. Ouyang Weimin a arătat că primele 3 din cele 5 verigi se află în prima linie a prevenirii infracțiunilor comise cu ajutorul cardurilor bancare și sunt cele mai expuse. În procesul de tranzacții trebuie asigurate serviciile bancare, protejarea intereselor consumatorilor și ale deținătorilor de carduri. 

„Mii și mii de deținători de carduri consideră că plățile cu cardul sunt foarte simple, dar de fapt se desfășoară un proces foarte complicat. Trebuie să ținem cont de acțiunile hackerilor, de eventualele activități infracționale ale unităților comerciale și de modul de protejare a datelor personale ale deținătorilor. „

În fața riscurilor potențiale din perioada desfășurării jocurilor olimpice, unitățile bancare din China au elaborat o serie de proiecte. Înaintea deschiderii jocurilor olimpice, principalele bănci au estimat riscurile serviciilor bancare prestate în perioada desfășurării acestora și au exersat modalitățile de prevenire și soluționare a unor serii de infracțiuni, au verificat securitatea rețelelor și a centrelor de computere, funcționarea liniilor și instalațiilor electrice. Înainte de începerea jocurilor olimpice, Banca Poporului a emis o circulară referitoare la modalitățile de prevenire a infracțiunilor comise de grupurile internaționale care dețin carduri contrafăcute. Ouyang weimin a arătat :

„Una din măsurile luate prevede ca în cazul în care printr-un card bancar din altă țară se plătește, la o operațiune, o sumă mai mare de 10.000 yuani, casierul unității comerciale respective are dreptul să solicite deținătorului să prezinte actul de identitate."

Ouyang Weimin a subliniat că în perioada desfășurării jocurilor olimpice, băncile care emit carduri intensifică verificarea datelor persoanelor care solicită carduri bancare. De menționat că în perioada de după inaugurarea jocurilor olimpice de la Beijing toate sistemele informatice ale mecanismelor de plată, rețelele și echipamentele de internet cu care sunt dotate băncile comerciale funcționează în condiții bune.

Pe aceeași tema