 Nonagenarul Chen Zhinong și-a petrecut mai mult de 75 de ani din viața sa ca să-și imortalizeze concetățenii. A început să facă desene ale locuitorilor Beijingului încă din anii 30 ai secolului trecut. A înfățișat în creațiile sale mereu oameni obișnuiți în viața lor cea de toate zilele.
„Îmi urmăream modelele pe stradă și îi desenam pe oameni în timp ce lucrau sau se distrau. A trebuit să învăț să fac schițele extrem de iute, pentru că unora nu le plăcea să fac desene cu ei. Unii chiar credeau că desenele le vor fura sufletele", mărturisea bătrânul artist.
Siluetele create, de obicei figuri negre pe fond alb, îi înfățișează pe vechii beijinghezi din clasele umile ale societății din trecut. Alături de imagini de animale maimuțe, căței și păsări în coliviile lor, se pot distinge vânzători de lampioane, iubitori de pești cu acvariilelângă ei, artizani ce fac figurine din făină și zahăr, caligrafi, actori ambulanți și alte personaje întâlnite în vechile bâlciuri deschise pe lângă temple.
Ajunși în zilele noastre la un timp potrivit, cum ar fi Sărbătoarea Primăverii, vizitatorii unui Beijing teribil de modern, au șansa să întâlnească pe viu asemenea figuri pitorești în bâlciurile tradiționale, organizate încă pe lângă temple și în unele parcuri ale marii metropole.
Să revenim la Chen Zhinong. Este descendentul unei familii înstărite de pe vremea ultimei dinastii imperiale din China (Qing). Casa lor cu curte se afla lângă vechea gară a orașului, așa că familia a închiriat o parte dintre camere lucrătorilor feroviari.
 Pe junele de atunci îl amuzau siluetele oamenilor proiectate pe ferestrele camerelor închiriate și a simțit impulsul să le deseneze. Când a împlinit 17 ani, s-a înscris la Societatea de Studiu a Picturii Chineze, o școală de artă din vechiul Beijing (pe atunci încă purta numele Beiping), ca să-și însușească tehnicile picturii tradiționale chinezești.
Pe pereții casei sale din zilele noastre atârnă zeci de siluete desenate, care te întorc în Beijingul de odinioară.
„O veche cugetare spune că aceia care au carne pe masă nu au ochi pentru cei săraci zice maestrul , dar mie mi-a plăcut să observ viața grea și adevărată a oamenilor săraci."
De fapt, artistul însuși a cunoscut ce înseamnă sărăcia odată cu declinul prosperității familiei proprii. Ca să economisească bani pentru ca fratele său mezin să poată merge la școală, a abandonat-o pe aceea în care studia el și chiar câștiga câte un bănuț realizând reclame pentru bănci.
Mama lui l-a învățat cum să facă decupaje din hârtie. După aceea a înlocuit de nenumărate ori pensula cu foarfecele.
„O siluetă este o cale extrem de concisă de înfățișare a realității, bazată pe contrastul izbitor dintre alb și negru", explica artistul.
Fiul acestuia, Chen Peizhen, arăta că de fiecare dată când făcea decupaje, tatăl său se așeza la masă și începea să taie hârtia din memorie, fără nicio imagine în față.
Siluetele sale au fost colecționate de multe celebrități. Mei Lanfang, renumitul interpret de opere tradiționale în stil Beijing, a fost unul dintre iubitorii operelor lui Chen. Iar cunoscutul pictor Xu Beihong a fost atât de entuziasmat de lucrările confratelui său, încât în anul 1949 a luat 60 din ele ca să le etaleze într-o expoziție peste hotare.
Devenind tot mai cunoscut, Chen a fost chemat să lucreze în anii 50 pentru Institutul Sorbona de la Beijing. A avut de realizat mai mult de 2.000 de copii după imagini pe piatră realizate conform tehnicilor locale tradiționale în perioada dinastiei Han (206 î.Hr.-225 d.Hr.). Reliefurile în piatră l-au ajutat să-și îmbunătățească tehnica realizării propriilor figuri.
Fiul lui și-a asumat misiunea să-i păstreze în mintea contemporanilor pe aceia care au făcut din vechiul Beijing metropola zilelor noastre.
„Prin lucrările tatălui meu beijinghezii moderni pot privi înapoi în trecut ca să vadă prezentul cu alți ochi."
Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă peste o săptămână la aceeași rubrică.
|
