„Îmi urmăream modelele pe stradă şi îi desenam pe oameni în timp ce lucrau sau se distrau. A trebuit să învăţ să fac schiţele extrem de iute, pentru că unora nu le plăcea să fac desene cu ei. Unii chiar credeau că desenele le vor fura sufletele", mărturisea bătrânul artist.

Siluetele create, de obicei figuri negre pe fond alb, îi înfăţişează pe vechii beijinghezi din clasele umile ale societăţii din trecut. Alături de imagini de animale – maimuţe, căţei – şi păsări în coliviile lor, se pot distinge vânzători de lampioane, iubitori de peşti cu acvariilelângă ei, artizani ce fac figurine din făină şi zahăr, caligrafi, actori ambulanţi şi alte personaje întâlnite în vechile bâlciuri deschise pe lângă temple.

Ajunşi în zilele noastre la un timp potrivit, cum ar fi Sărbătoarea Primăverii, vizitatorii unui Beijing teribil de modern, au şansa să întâlnească pe viu asemenea figuri pitoreşti în bâlciurile tradiţionale, organizate încă pe lângă temple şi în unele parcuri ale marii metropole.

Să revenim la Chen Zhinong. Este descendentul unei familii înstărite de pe vremea ultimei dinastii imperiale din China (Qing). Casa lor cu curte se afla lângă vechea gară a oraşului, aşa că familia a închiriat o parte dintre camere lucrătorilor feroviari.

Pe junele de atunci îl amuzau siluetele oamenilor proiectate pe ferestrele camerelor închiriate şi a simţit impulsul să le deseneze. Când a împlinit 17 ani, s-a înscris la Societatea de Studiu a Picturii Chineze, o şcoală de artă din vechiul Beijing (pe atunci încă purta numele Beiping), ca să-şi însuşească tehnicile picturii tradiţionale chinezeşti.

Pe pereţii casei sale din zilele noastre atârnă zeci de siluete desenate, care te întorc în Beijingul de odinioară.

„O veche cugetare spune că aceia care au carne pe masă nu au ochi pentru cei săraci – zice maestrul –, dar mie mi-a plăcut să observ viaţa grea şi adevărată a oamenilor săraci."

De fapt, artistul însuşi a cunoscut ce înseamnă sărăcia odată cu declinul prosperităţii familiei proprii. Ca să economisească bani pentru ca fratele său mezin să poată merge la şcoală, a abandonat-o pe aceea în care studia el şi chiar câştiga câte un bănuţ realizând reclame pentru bănci.

Mama lui l-a învăţat cum să facă decupaje din hârtie. După aceea a înlocuit de nenumărate ori pensula cu foarfecele.

„O siluetă este o cale extrem de concisă de înfăţişare a realităţii, bazată pe contrastul izbitor dintre alb şi negru", explica artistul.

Fiul acestuia, Chen Peizhen, arăta că de fiecare dată când făcea decupaje, tatăl său se aşeza la masă şi începea să taie hârtia din memorie, fără nicio imagine în faţă.

Siluetele sale au fost colecţionate de multe celebrităţi. Mei Lanfang, renumitul interpret de opere tradiţionale în stil Beijing, a fost unul dintre iubitorii operelor lui Chen. Iar cunoscutul pictor Xu Beihong a fost atât de entuziasmat de lucrările confratelui său, încât în anul 1949 a luat 60 din ele ca să le etaleze într-o expoziţie peste hotare.

Devenind tot mai cunoscut, Chen a fost chemat să lucreze în anii 50 pentru Institutul Sorbona de la Beijing. A avut de realizat mai mult de 2.000 de copii după imagini pe piatră realizate conform tehnicilor locale tradiţionale în perioada dinastiei Han (206 î.Hr.-225 d.Hr.). Reliefurile în piatră l-au ajutat să-şi îmbunătăţească tehnica realizării propriilor figuri.

Fiul lui şi-a asumat misiunea să-i păstreze în mintea contemporanilor pe aceia care au făcut din vechiul Beijing metropola zilelor noastre.

„Prin lucrările tatălui meu beijinghezii moderni pot privi înapoi în trecut ca să vadă prezentul cu alţi ochi."

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.