Luni, a treia zi de competiții olimpice, au fost acordate 13 medalii de aur și au fost doborâte o serie de recorduri mondiale.
Echipa americană de natație a stabilit un nou record mondial la 4X100 m mixt bărbați. Japonezul Kitajima Kosuke a doborât recordul mondial la 100 m bras bărbați, cu 58 secunde 91 sutimi, iar la 100 m spate femei Kirsty Coventry, în preliminariile de calificare, a reușit un nou record mondial cu performanța de 58"77.
În ceea ce privește sportivii români, înotătoarea Camelia Potec a participat la finala de 400 m liber și s-a situat pe locul 6. Trăgătorul Alin George Moldoveanu s-a clasat pe locul 4, cu 698,9 puncte, în proba finală de pușcă aer comprimat, 10 m. Trăgătorul a fost la doar 0.5 puncte de un loc pe podiumul olimpic. Sportiva Cristina Stahl a fost eliminată din șaisprezecimile probei de floretă, fiind învinsă cu 15-6 de floretista germană Katja Waechter. În partida preliminară de handbal feminin disputată între echipa chineză și cea română, româncele au câștigat cu socrul de 34 la 20. Sportivii români au mai participat luni la competițiile de tenis, haltere și box.
|