În ediţia de astăzi vă invit să ascultăm continuarea amintirilor domnului Zhang Zhipeng, reputat românolog chinez, despre prima sa activitate de translator pentru o delegaţie română în China.
În acele momente de înaltă tensiune emoţională premierul Zhou Enlai parcă a observat acest lucru şi mi-a făcut semn cu mâna, spunându-mi: „Tovarăşe translator, vino aici." Surprins, m-am apropiat cu sfială de premier care, pe neaşteptate, m-a prins părinteşte de mână şi m-a aşezat între el şi doamna ambasador, pe canapea.
Apoi, mulţumit că totul este în regulă, Zhou Enlai se adresează ambasadorului român: „Tovarăşe ambasador, cum a fost recolta agricolă în România, anul trecut?" Acesta îi răspunde: „Mulţumesc, foarte bună!" După aceea se adresează şi doamnei ambasador cu întrebarea: „Doamnă ambasador, cum vă simţiţi la noi? Aţi reuşit să vă adaptaţi la condiţiile climaterice al Beijingului?" Doamna îi răspunde: „În general, da. Am început să mă adaptez, numai că aici, la Beijing, clima este prea uscată. De exemplu, dimineaţa, când ne sculăm, pun mâna pe capul fetiţei şi simt că este aşa de uscat încât am senzaţia că mă electrizează."
Sincer să fiu, nu prea am înţeles ultima parte din ceea ce a spus doamna ambasador, nici n-am vrut să recunosc treaba asta, din vanitate. Făcând feţe-feţe, am tradus în felul următor: „Azi dimineaţă ea a fost curentată."
Auzind aşa ceva, Zhou Enlai, brusc a devenit îngrijorat şi spune: „Înseamnă că este foarte grav." Imediat doamna ambasador şi-a dat seama despre ce este vorba şi îmi spune: „Dragă, fii mai atent, eu nu am fost curentată." Şi începe să-mi explice cu nişte cuvinte mai simple. Eu mi-am luat inima-n dinţi şi m-am adresat lui Zhou Enlai: „Premiere aşa ne adresăm noi, fără tovarăş sau domn eu am tradus greşit. Ea n-a fost curentată."
Zhou Enlai s-a uitat la mine şi un fior de teamă a început să mă cuprindă. Însă premierul a început să râdă în hohote. A râs nu numai premierul Zhou Enlai, dar şi întreaga onorată asistenţă chineză şi română, înafară de Deng Xiaoping care de la început până la sfârşit nu s-a mişcat de pe loc şi nici nu a scos vreun cuvânt. Zhou Enlai m-a bătut cu palma, uşor, pe un genunchi, şi mi-a zis: „Aha, deci tu ai tradus greşit, prin urmare nu a fost curentată."
Echipa de fotbal CCA, pe vremea aceea, era foarte puternică. În timpul turneului din China, peste tot a bătut. Ţin foarte bine minte că la Shanghai, numai în prima repriză scorul era 4-0 pentru România. La Beijing, unde a fost prezent şi Zhou Enlai, scorul partidei dintre cele două echipe militare a fost 2-0 tot pentru ecipa română. Sincer să fiu, faptul că Zhou Enlai, Deng Xiaoping, Chen Yi, trei dintre cei mai importanţi conducători chinezi de partid şi de stat din vremea aceea, au apărut la tribună să vadă meciul China-România, după părerea mea era un gest simbolic de deosebită prietenie. Nu aş putea spune cât de mult le-a plăcut. În timpul meciului, m-a întrebat o dată ce s-a întâmplat pe teren. Era vorba de un ofsaid. I-am răspuns că nu ştiu. Atunci, blând, mi-a replicat: „Aaa, nici tu nu ştii..."
După ce s-a terminat meciul, Zhou Enlai a coborât pe teren să facă poze cu cele două echipe.
Eu m-am distanţat, protocolar, încât nu am auzit ce a vorbit cu jucătorii. Ţin minte doar faptul că românii erau nişte jucători foarte buni: Constantin, Zavoda, Tătaru, Jenei, doi portari Voinescu şi Toma iar antrenor era Popescu. În timpul turneului lor în China, eu m-am înţeles foarte bine cu ei. Nişte băieţi minunaţi.
La încheierea turneului lor, vicepreşedintele CNEFS din China a dat o recepţie oficială la hotelul Beijing. Alături de echipa română de fotbal au fost prezenţi fotbaliştii chinezi, oficialităţi importante chineze şi câţiva diplomaţi români în frunte cu domnul ambasador Barbu Zaharescu.
După cum era normal şi firesc, la asemenea împrejurări importante, cele două toasturi le-a tradus domnul Romulu Budura, cel mai fin vorbitor român de limba chineză. Noi cu toţii am admirat limpezimea limbii chineze pe care o vorbea atât de nuanţat şi cu atâta dezinvoltură. Au trecut aproape 50 de ani de la acest eveniment pe care îl păstrez încă viu în amintire şi cred că nu-l voi uita niciodată.
Emisiunea de astăzi se încheie aici. L-am ascultat împreună pe unul dintre românologii chinezi de marcă, domnul Zhang Zhipeng, povestind despre prima sa activitate la care a participat în calitate de translator. Sunt Marian Mizdrea şi vă doresc o săptămână frumoasă!
|