Bună seara, dragi prieteni! Bine v-am găsit la o nouă ediţie a rubricii „Informaţii Turistice"! Astăzi vă propun să facem o excursie la reşedinţa familiei Chang din provincia Shanxi.
În China, există două drumuri antice importante pentru shimburile comerciale desfăşurate de China cu alte ţări ale lumii. Unul este Drumul Mătăsii, spre Europa şi Africa de Nord, iar celălalt este Drumul Ceaiului, spre Europa. În anul 1567 a început construcţia Drumului Ceaiului la iniţiativa şi cu participarea guvernelor şi comercianţilor din China şi Rusia. Construcţia drumului a durat 160 de ani şi a facilitat, ulterior, desfăşurarea comerţului cu ceai de către negustorii din provincia Shanxi încă din timpul dinastiei Ming. La acea vreme, familia Chang se bucura de o înaltă reputaţie în cercul negustorilor.
În timpul guvernării împăraţilor Kangxi şi Qianlong din dinastia Qing (1644-1911), Chang Jinquan, vlăstar din cea de-a 7-a generaţie a familiei Chang, a început să construiască reşedinţa familiei sale în satul Chewang din judeţul Dongyang, provincia Shanxi. Construcţia reşedinţei a fost demarată în timpul guvernării împăratulului Kangxi şi s-a încheiat în ultima perioadă Guangxu din dinastia Qing, adică într-o perioadă de timp de peste 200 de ani. Complexul de clădiri se întinde de-a lungul a două străzi, cele de la nord spre sud şi dinspre est către vest, devenind cea mai mare reşedinţă particulară. Circula şi o zicală printre locuitori: „Reşedinţa familiei Qiao are o curte, iar reşedinţa familiei Chang are două străzi."

În ce priveşte arhitectura clădirilor, construcţia principală se caracterizează prin forma de pătrat, demonstrând reputaţia şi impozanţa familiei Chang. În schimb, celelalte clădiri ale reşedinţei se caracterizează prin delicateţe şi la fiecare curte pătrată putem observa o poartă decorativă dispusă între pereţi sculptaţi. Spre deosebire de alte reşedinţe, între curţile familiei Chang s-au plantat grădini de flori, de legume şi zarzavat şi livezi care se întind pe o suprafaţă de peste 6 hectare.

Lucrările de construcţie s-au desfăşurat în timpul guvernării împăraţilor Yongzheng, Qianlong, Jiaqing, Daoguang, Xianfeng, Tongzhi şi Guangxu, perioadă în care s-au remarcat numeroşi artişti în domeniul construcţiilor, familia Chang solicitând serviciile acestora pentru ridicarea şi decorarea clădirilor. Reşedinţa Chang a devenit, astfel, renumită pentru sculpturile în lemn, piatră, un adevărat muzeu al artei populare.

Complexul de clădiri cuprinde o curte care se întinde pe o suprafaţă de peste 7 hectare, denumită „Grădina Jing", ce reuneşte foste livezi şi grădini de legume şi zarzavat. Aici sunt mici lacuri, podeţe de piatră, coridoare lungi, pavilioane şi alte asemenea construcţii şi amenajări.
Pentru chinezi, grădina constituie un mediu bun în care oamenii locuiesc şi se distrează. China este unul dintre cele trei locuri de origine a grădinilor, fiind întâlnită încă din perioada dinastiei Shang. Stilul construcţiei urmează gândirea taoistă care susţine natura. De aceea, realizarea peisajelor naturale este un obiectiv important în timpul proiectării şi construirii grădinilor.
Construcţia de grădini a înregistrat o dezvoltare puternică în perioada de mijloc a domniei dinastiei Qing, fiind realizate numeroase grădini renumite. În ce priveşte arhitectura grădinilor chinezeşti, întâlnim stiluri diferite în nordul şi sudul Chinei. Grădinile din sudul Chinei se reunesc cu locuinţele, de regulă, fiind realizate în totalitate de către meşterii constructori. De cealaltă parte, grădinile din nordul Chinei sunt construite pornind de la mediul natural existent şi nu se îmbină cu zona locuinţelor, motiv pentru care mai sunt denumite şi „grădinile din spate."

Grădina Jing din reşedinţa familiei Chang a fost construită pe parcursul dezvoltării eficiente a artei grădinilor din China. În plus, proprietarul reşedinţei a dovedit un înalt nivel de cultură. Cei doi factori au exercitat o influenţă profundă asupra stilului grădinii Jing, aceasta sintetizând şi îmbinând stilul nordic şi cel sudic.

Construită în urmă cu peste 300 de ani, reşedinţa familiei Chang a devenit un punct turistic important din provincia Shanxi şi este vizitat atât de turişti chinezi, cât şi de cei străini.
Cu aceasta, dragi prieteni, se încheie ediţia de astăzi realizată şi prezentată de Xin Jing, care vă mulţumeşte pentru atenţie! La revedere!
|