Ministerul de externe francez şi Inistitutul de Studii pentru Securitate al UE au organizat în comun luni la Paris un seminar la nivel înalt consacrat relaţiilor UE-NATO. Din declaraţiile reprezentanţilor celor două importante organizaţii observăm că opiniile părţilor au început să se apropie în anumite planuri. Însă materializarea acestora va fi complicată şi chiar dificilă.

Javier Solana, înaltul reprezentant al UE pentru politica externă şi securitate, şi Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, au fost prezenţi la seminar. Bernard Kouchner, ministrul de externe francez, a prezidat ceremonia de deschidere. El a afirmat că impulsionarea edificării apărării UE reprezintă una dintre principalele sarcini în perioada în care Franţa deţine preşedinţia uniunii. Pentru îndeplinirea acesteia, trebuie luate în considerare complementaritatea reciprocă dintre UE şi NATO şi perspectivele raporturilor bilaterale. Sarcina constituie subiectul principal al seminarului.

După ceremonia de deschidere participanţii au organizat mese rotunde în trei grupuri pe temele „provocările comune în faţa UE şi NATO", „colaborarea în condiţii mai bune pentru soluţionarea crizelor", „ridicarea capacităţii de apărare şi de luptă a UE". Reprezentanţii NATO şi UE au convenit că există complementaritate reciprocă, precum şi necesitatea de întărire a cooperării bilaterale.

NATO şi UE au avut întotdeauna divergenţe în domeniul apărării. În 2006 Jaap de Hoop Scheffer a avertizat UE să nu concureze cu NATO în domeniu. Anul trecut Germania, care deţinea atunci preşedinţia UE, a organizat o reuniune consacrată securităţii şi apărării europene. Cu acel prilej de Hoop Scheffer s-a plâns încă o dată că lipsea cooperarea între UE şi NATO, şi că unele ţări încercau să menţină distanţă dintre cele două organizaţii. Cu toate că reprezentanţii celor două părţi au manifestat atitudini pozitive, mai este un drum lung până la realizarea cooperării.

Pe de o parte, ridicarea capacităţii de apărare independentă reprezintă opţiunea definitivă a UE. Politica externă şi de securitate comună este produsul inevitabil al evoluţiei la o anumită etapă a integrării europene. După lansarea euro, problema apărării a devenit un subiect important în procesul integrării UE. Din acest punct de vedere este inevitabilă îndepărtarea UE de NATO. Ministrul de externe francez a precizat în mod explicit că în următorul deceniu UE trebuie să întărească construcţia apărării pentru a dispune de capacitatea de a îndeplini simultan misiuni majore de menţinere a păcii în două locuri, adică cu efective depăşind 10.000 de persoane pe termene ale misiunilor mai lungi de 2 ani. Concomitent UE trebuie să poată trimite în două locuri forţe de reacţie rapidă, să îndeplinească o misiune de evacuare a cetăţenilor europeni aflaţi în alte locuri etc. Aceste indicii arată că UE îşi proiectează un viitor al apărării independente.

Pe de altă parte, declaraţiile sau apropierea dintr-un moment anume nu înseamnă cooperarea permanentă dintre UE şi NATO. Organizaţia europeană este dezvoltată economic, însă slabă în domeniul militar, fapt ce nu se poate schimba într-o perioadă scurtă. NATO este puternică în domeniul militar, însă nu are personal suficient. În plus, cele două organizaţii au unele „scene comune". Ambele au trimis forţe de menţinere a păcii în Kosovo şi Afghanistan. Dacă se reorganizează forţele militare ale celor două părţi, vor rezulta beneficii comune.

Nu în ultimul rând, există divergenţe în interiorul organizaţiilor respective. Există 21 de state membre comune ambelor organizaţii. În interiorul UE Marea Britanie şi unele ţări din Europa de Est nu sprijină construirea apărării europene comune separat de NATO, iar guvernul francez a anunţat recent că va reveni în structurile NATO, participând activ la activităţile acesteia. În interiorul NATO efectivele trimise, suportarea în comun a cheltuielilor militare şi dreptul de comandă reprezintă probleme agitate de diverse ţări. America este totdeauna „arogantă" în interiorul NATO. Dacă, UE care speră să cooperareze cu NATO, va ajunge la înţelegeri cu SUA şi va obţine interesele aşteptate, faptul va influenţa viitorul cooperării bilaterale.