Apoi mi-au mai dat lacrimile şi când am văzut câtă solidaritate, câtă disponibilitate de a ajuta, de a da un puls pozitiv, pentru cei aflaţi în suferinţă şi disperare, e în stare să dovedească poporul chinez. Au fost lacrimi de admiraţie pentru o naţie unită, a cărei viitor este cert vitalizat de atitudini mobilizatoare. Sunt sigur că lumea întreagă vede asta ca pe cel mai elocvent exemplu de naţionalism exprimat viu şi determinant, într-o ţară pentru care judecăţile de valoare nu au nimic în comun cu tulburările din Tibet de exemplu. Aici, în astfel de momente, se vede ceea ce poate dovedi fiinţa naţională chineză.

Sunt măndru pentru perseverenţa mea de peste două decenii în a vă urmării şi admira şi cred în surâsul Chinei, în toate valenţele compensatorii izvorâte din legile ne scrise ale destinului, pe care filozofia chineză le-a „prins" încă din chintesenţa principiului „ying şi yang". Vă veţi răzbuna – în sensul bun al cuvântului – înfruntând hazardul şi dăruind lumii exemplu de tenacitate şi mobilizare. Sper, vă doresc din tot sufletul, să puteţi faceţi asta din reconstrucţia Sichuan-ului şi mai ales din apropiata ocazie a organizării Jocurilor Olimpice, pentru a cărei reuşită aţi făcut deja atât de mult.

Paradoxal, cu foarte puţin timp înaintea cutremurului din Sichuan, am văzut filmul VĂLUL PICTAT în regia lui John Curran – China, SUA – 2006, cu Naomi Watts şi Edward Norton în rolurile principale. Acţiunea se petrecea în China anilor '20, iar ca decor s-a folosit un sătuc minunat (Huang Yao) din Provincia Guangxi. M-a impresionat, iarăşi până la lacrimi, drama pricinuită de epidemia de holeră, în contrast cu un decor minunat, cum rar se mai poate vedea şi în efectul aproape iniţiatic al cunoaşterii prin ceea ce implică sociabilizarea, puterea oamenilor de a depăşi obstacole, în şi prin raţiunea iubirii.

Prin d-voastră. doresc să transmit familiilor îndoliate condoleanţe şi sper ca lacrimile acelor aflaţi în suferinţă acum, în acea parte a Chinei, lacrimile celor ce împărtăşesc alături de ei sentimentul crud al durerii, să se transforme în viitorul apropiat în puterea zâmbetului, sub imperiul căruia comunicarea, speranţa şi iubirea pot defini pulsul zilei de mâine. Sper ca solidaritatea compatrioţilor d-voastră, solidaritatea internaţională să întindă o mână celor ce nu mai au azi nimic. Şi nu în ultimul rând, le doresc celor năpăstuiţi puterea de a rezista fizic, psihic şi moral, sănătate multă şi încredere în viaţă !