Marţi, în oraşul Shijiazhuang din China s-a deschis simpozionul privind operaţiunile de salvare internaţionale desfăşurate de forţele armate ale ţărilor membre ASEAN, Chinei, Japoniei şi Coreii de Sud. Participanţii vor aborda probleme precum intensificarea schimburilor de experienţă, colaborarea forţelor armate în domeniul prevenirii calamităţilor şi înlăturării efectelor acestora, concomitent cu căutarea de noi forme de colaborare în acest domeniu.
De la începutul acestui an în Asia de Est au avut loc o serie de calamităţi naturale. La începutul anului, ninsorile şi îngheţurile s-au abătut asupra sudului Chinei; în luna mai, Myanmarul a fost lovit de o puternică furtună tropicală; la 12 mai, în provincia chineză Sichuan a avut loc un puternic cutremur.
General maior Qian Lihua, şeful Biroului de lucru pentru afaceri externe din cadrul Ministerului Apărării din China, a subliniat la simpozion că astfel de calamităţi naturale grave constituie o ameninţare la adresa omenirii, iar intensificarea cooperării internaţionale în combaterea calamităţilor naturale şi pentru înlăturarea efectelor acestora este o cerinţă de dezvoltare a securităţii şi convieţuirii armonioase a omenirii. El a declarat că forţele armate au dovedit capacităţi remarcabile în desfăşurarea operaţiunilor de salvare, fiind necesară întărirea cunoaşterii şi colaborării între diferite ţări în acest domeniu. El a arătat:„Forţele armate dispun de o superioritate deosebită caracterizată prin reacţie rapidă, organizare eficientă, specializare înaltă şi tenacitate morală, fiind o forţă importantă şi eficientă în operaţiunile de salvare desfăşurate în ţară şi putând aduce, totodată, o contribuţie activă în cadrul operaţiunilor de salvare regionale. Aprofundarea cunoaşterii şi intensificarea cooperării forţelor armate din diferite ţări vor contribui la ridicarea capacităţii de contracarare a calamităţilor naturale şi la dezvoltarea schimburilor şi cooperării pragmatice în domeniul securităţii neconvenţionale. Pentru desfăşurarea operaţiunilor de salvare şi de înlăturare a efectelor zăpezilor, îngheţurilor şi a cutremurului puternic, Armata Populară Chineză de Eliberare şi Poliţia Înarmată au pus în mişcare importante resurse umane şi tehnice dând dovadă de capacitate de reacţie rapidă şi de depăşire a greutăţilor, bucurându-se de aprecieri din partea cercurilor sociale. Apreciind eforturile depuse de forţele armate chineze pentru operaţiunile de salvare, colonel Md Amin Bin Muslan, directorul spitalului militar din Malayezia, a arătat: „Contribuţia armatei chineze în cadrul operaţiunilor de salvare este remarcabilă. Pe timpul acestui simpozion putem învăţa din experienţa acumulată. De asemenea, putem împărtăşi din experienţa acumulată de Malayezia în cadrul operaţiunilor de salvare internaţionale precum cele desfăşurate după tsunami petrecute în Pakistan şi Indonezia. Sperăm să desfăşurăm schimburi utile de experienţă în aceaste domenii."
De menţionat că cele 10 ţări membre ASEAN au semnat în urmă cu 3 ani protocolul privind gestionarea şi reacţia urgentă în caz de calamităţi naturale. China şi ASEAN au organizat în format 10+1 cursuri de pregătire privind gestionarea urgentă a calamităţilor şi a reconstrucţiei zonelor calamitate din Asia, efectuând schimburi de experienţă şi colaborări în domeniul dezvoltării capacităţii de gestionare a calamităţilor.
În luna iunie 2007 în oraşul Shijiazhuang a avut loc simpozionul în format 10+3 ( ASEAN şi China, Japonia şi Coreea de Sud ) pe tema operaţiunilor de salvare internaţionale desfăşurate de forţele aramte. Participanţii au ajuns la consens în multe domenii. Generalul maior Qian Lihua a afirmat că actualul simpozion va putea promova colaborarea pragmatică în acest domeniu între forţele armate din ţările ASEAN şi celelalte 3 ţări menţionate. El a arătat: „Odată cu progresele obţinute pe timpul simpozionului vom putea desfăşura o colaborare pragmatică în domenii precum garanţia juridică şi construcţia instituţională pentru operaţiunile regionale de salvare desfăşurate de forţele armate."
|