Sun Zhenyu, reprezentantul guvernului chinez la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), a declarat luni că devalorizarea continuă a dolarului american a provocat efecte grave asupra economiei și comerțului mondial și a stârnit o mare îngrijorare țărilor membre OMC. În acest context, guvernul american trebuie să aplice măsuri eficente pentru stabilizarea monedei naționale.
Oficialul chinez a afirmat că ajustarea ratei dobânzii și aplicarea politicilor de expansiune financiară de către Rezerva Federală a SUA constituie principalele cauze pentru continua depreciere a dolarului. Aceste politici au accentuat inflația la nivel mondial și a stimulat majorarea prețurilor la țiței și la alimente. Totodată, devalorizarea dolarului a influențat negativ exporturile multor țări.
Tot luni, secretarul Trezoreriei americane, Henry Paulson, a declarat că guvernul SUA nu va elimina posibilitatea de a interveni pentru stabilizarea dolarului.
|