Sunt voci în lume ce critică industria metalurgică din China pentru „avantaje nemeritate" urmare a subsidiilor guvernamentale. Dar întrebați-l ce gândește pe Shen Wenrong, președintele grupului Shagang din provincia Jiangsu, și veți afla că invidiază gigantul indian al oțelului, Mittal, pentru că are un mediu de afaceri mai favorabil.
„Dacă condițiile de finanțare ar fi fost în China măcar pe jumătate ca pentru Mittal, aș fi putut atinge o capacitate de producție de 100 milioane de tone de oțel fabricat numai în China", explică reporterilor sosiți să-i ia un interviu.
Grupul Shagang este al IV-lea mare producător de oțel din China și pe poziția a XVI-a în lume, arată Institutul Internațional al Fierului și Oțelului. Vânzările companiei ajungeau la 55 mld. yuani în 2006.
Spre deosebire de marele conglomerat indian, care a înflorit susținut de investiții internaționale, Shagang a pornit de la o uzină rurală, care nu valora mai mult de 450.000 de yuani, mulțumită mai ales hărniciei și eficienței celor ce lucrau aici, în frunte cu Shen.
Acesta a reușit să atragă pentru prima dată atenția cercurilor industriale în 2001, când întreprinderea lui a achiziționat pentru 30 milioane de euro o oțelărie din Germania, aparținând concernului Krupp.
Pe atunci germanii demonstrau pentru 35 de ore de lucru pe săptămână. Cei 1.000 de lucrători chinezi de la Shagang, veniți să demonteze întreprinderea și s-o strămute în China, lucrau câte 12 ore pe zi, 7 zile din 7. Când autorităție din Germania au atras atenția că trebuie respectată legislația muncii din țară, chinezii au început să-și ia o zi liberă, în care-și continuau treaba în dormitoare.
Cele 250.000 t de echipament și 40 t de documentație pentru reasamblarea uzinei au ajuns la Jinfeng, orășelul (azi) de pe malul fluviului Yangzi, un an mai devreme decât estima conducerea întreprinderii chinezești și cu doi mai repede decât gândeau nemții.
Acest gen de mobilizare nu este nou pentru lucrătorii de la Shagang. Apartamentul lui Shen Wenrog este în incinta uzinei, pentru ca directorul ei să economisească timpul de deplasare, iar soția bossului se plânge că nu o dată acesta pleacă dimineața de acasă și ajunge înapoi după 11 noaptea.
Achiziția echipamentelor din Germania aproape a dublat capacitatea de producție a oțelăriei, iar importul astfel realizat a îngăduit să se producă în mod profitabil aici produse de oțel de înaltă calitate.
Shen a cunoscut o viață grea în copilărie și adolescență. A rămas de mic orfan de tată, iar mama lui abia reușea să asigure o masă pe zi celor 6 copii pe care-i avea. Băiatul a început să lucreze într-o fabrică de prelucrare a bumbacului imediat după terminarea liceului, în 1968.
Localitatea reușea cu greu să-și satisfacă necesitățile de metal în acea perioadă a economiei planificate. Așa s-a născut ideea să se producă pe loc oțelul de care avea nevoie. Cu un împrumut de 450.000 de yuani, autoritățile locale au achiziționat echipamentele necesare.
Shen Wenrong a devenit directorul oțelăriei în 1984, când se produceau mai puțin de 10.000 t oțel anual. Noul lider, sesizând că cererea e în creștere și învățând de la alții din branșă, s-a profilat pe producția de oțel pentru ramele ferestrelor. La finele lui 1988 întreprinderea producea 130.000 t de metal într-un singur an și aproviziona 60% din piața oțelului pentru ferestre.
Au urmat și alte inițiative îndrăznețe care au extins producția și au mărit veniturile. Shen și-a urmat convingerile, chiar când a întâmpinat o opoziție destul de puternică, profitând din plin de boomul economic de după 1992. Astăzi întreprinderea produce 15 mil. t oțel pe an, dar contextul economic și măsurile de macrocontrol par să facă puțin probabilă continuarea expansiunii, așa că directorul contemplă cu interes posibilitatea unor achiziții de capacități de producție peste hotare.
Realizatorul și prezentzatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă peste o săptămână la aceeași rubrică.
|