Aici Radio China Internaţional. Bună seara, dragii mei prieteni. Bine v-am găsit la o nouă ediţie a rubricii Putea prieteniei. La microfon Li Xin.
Stimaţi ascultători, chinezii spun că „prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte", proverb care se aude şi în ţara dv.
„Este o expresie directă a solidarităţii, a sensibilităţii pe care poporul român o trăieşte în asemenea momente când poporul chinez este pus la grea încercare."
Cutremul dezastruos de 8,0 grade pe scara Richter de la 12 mai, care a zguduit provincia Sichuan şi cele învecinate din China, a mişcat inimile tuturor prietenilor din toată lumea. Prietenia adevărată existentă dintre Beijing şi Bucureşti s-a dovedit şi în acest moment dificil. Iată ce a mărturisit în interviul acordat redacţiei noastre la o zi după tragedie Viorel Isticioaia, ambasadorul României la Beijing.
„A fost un eveniment destul de dramatic, care este urmărit cu extremă atenţie şi cu deosebită sensibilitate atât în China, cât şi în străinătate. Pot să spun că în ultimele zile, de la producerea acestui dramatic eveniment, am primit din România foarte multe telefoane de la prieteni ai Chinei, români care au fost în China în călătorie sau au vizitat pe prietenii chinezi şi vor să ştie care e situaţia. Tot pentru informarea românilor în general, foarte multe televiziuni din România, inclusiv posturi de radio, au sunat la ambasadă pentru a cunoaşte mai multe amănunte. Evident există dorinţa de a şti în acelaşi timp cu ce am putea ajuta. Există un reflex de solidaritate, există un sentiment de profundă durere, de tristeţe, pentru victimele acestui cataclism.
Există în aceeaşi măsură încredere şi speranţă că poporul chinez va depăşi încă o dată una din încercările naturii. De la nivelul cel mai înalt, preşedintele României, primul ministru, ministrul de externe, în aceste zile au trimis mesaje către preşedintele Hu, către premierul Wen Jiabao şi către ministrul de externe, Yang Jiechi. Este o expresie directă a solidarităţii, a sensibilităţii pe care poporul român o trăieşte în asemenea momente când poporul chinez este pus la grea încercare.
Este într-adevăr un moment de încercare, dar este şi pentru noi, prietenii chinezilor, un moment în care putem dovedi că suntem solidari, mai ales în asemenea momente."
De asemenea, Florea Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Române de Prietenie cu R.P. Chineză, ne-a transmis compasiune din partea prietenilor Chinei de pe teritoriul României.
„Membrii Asociaţiei Române de Prietenie cu R.P. Chineză au luat cunoştină cu profundă tristeţe de efectele cutremului devastator din provincia Sichuan din sud-vestul Chinei.
Noi ne exprimăm compasiune pentru mii de chinezi care şi-au găsit sfârşitul vieţii în acest tragic eveniment. În acelaşi timp exprimăm solidaritate cu eforturile depuse de marele popor chinez în lupta cu acest dezastru. Românii au urmărit cu atenţie acţiunile desfăşurate de guvernul chinez în frunte cu preşedintele Hu Jintao şi cu premierul Wen Jiabao pentru salvarea pe cât posibil a celor care sunt în pericol, pentru ajutorarea acelora afectaţi de cutremur. Avem convingerea fermă că marea durere provocată de acest cutremur devastator va uni şi mai mult pe chinezii din ţară şi din străinătate pentru înlăturarea efectelor dezastrului şi pentru intensificarea măsurilor creatoare, constructive privind modernizarea Chinei şi o viaţă decentă pentru marele şi puternicul popor chinez.
Foarte mulţi reprezentanţi ai noştri din ţară dintr-un mare număr de judeţe ne-au sunat şi ne-au întrebat despre informaţii în plus."
Prietenii noştri români aflaţi în China pentru serviciu sau studii urmăresc îndeaproape ceea ce s-a întâmplat în zonele afectate de dezastru, deoarece sufletul lor este deja legat strâns cu această ţară orientală. Iată ce ne-a spus prin telefon Gina Panait, care lucrează în prezent într-un liceu din provincia Jiangsu.
„Am aflat despre cutremur chiar în aceea zi la vreo 2 ore după ce s-a întîmplat. Dau drumul la televizor să urmăresc ştirile şi atunci am aflat această veste cumplită vestea cutremurului. Este pentru mine un şoc puternic din care nu mi-am revenit nici în prezent.
Urmăresc ştirile cu sufletul la gură pentru fiecare viaţă salvată. În momente de cumpănă se poate vedea cât de responsabil şi competent este guvernul unei ţări. Am rămas profund impresionată de rapiditatea cu care a acţionat guvernul chinez în această situaţie. De faptul că premierul Wen Jiabao este tot timpul prezent acolo, organizând operaţiunile de salvare, încurajând pe cei loviţi de această nenorocire.
În zilele acestea, am urmărit cu emoţie cum chinezii din întreaga ţară, precum şi din străinătate s-au oferit să ajute, donând sânge, contribuind cu bani, alimente şi alte obiecte de strictă necesitate. Aici situaţie e la fel. Toţi oamenii se gândesc numai cum să-i ajute pe cei de acolo.
Eu am cele mai înalte sentimente de stimă şi preţuire pentru guvernul chinez."
Mugur Ciubăncan, cântăreţ român trăind actualmente în China, a donat bani pentru populaţia afectată de catastrofă imediat după ce a aflat de nenorocire.
„Întotdeauna consider că şi România şi China sunt yijiaren, adică aceeaşi casă, ca şi fraţii. Am plâns chiar la un moment dat şi m-am gândit la oamenii de acolo.
Am urmărit foarte atent toată transmisiunea pentru că la un moment dat acolo nici nu se putea trece. Oamenii din guvern au ajuns cu avionul într-un punct ca să ajungă exact la locuri, fiindcă foarte multe drumuri au fost blocate. L-am văzut pe domnul prim-ministru, Wen Jiabao. L-am văzut la un moment dat ajuns acolo. Au fost primii care au răspuns la acest cutremur, au ajuns la faţa locului. Din câte ştiu şi am auzit că domnul Wen Jiabao a plâns, pentru că e foarte grav ce s-a întregistrat acolo.
Am fost în Sichuan. Este o zonă foarte frumoasă. E impresionantă. Munţii de acolo şi oamenii de acolo sunt minunaţi. Îmi place mâncarea chinezească din Sichuan. Oamenii de acolo sunt amabili. Am avut multe spectacole în Sichuan şi am mulţi prieteni din Sichuan. Am sunat şi la un prieten. N-am putut să prind în Chengdu deloc legătură nici la mobile, nici la felefon fix. Acum am aflat că totul este bine.
Poporul chinez este frate cu poporul român. Întotdeauna ne-am ajutat reciproc. Ne-au ajutat pe noi şi noi trebuie să-i ajutăm pe ei."
Mihaela Claudia Pop, prietena noastră din Timişoara, ne-a transmis cele mai bune urări:
„Ne-am gândit la voi şi la acei oameni care au fost trimişi acolo. M-a impresionat foarte mult cum a lucrat echipa de salvare. Am văzut la televizor o scenă care arăta cum salvau o femeie însărcinată prinsă sub dărâmătură. Lucrul m-a marcat foarte mult pentru că mai trăia şi toată lumea era aşa de bucuroasă.
Echipele de intervenţie au răspuns prompt. Au primit multe ajutoare. Au răspuns destul de prompt acestei situaţii de criză.
Mult succes acolo! Să fie continuare autorităţile să răspundă prompt şi să rezolve bine şi cât mai repede situaţia."
Mult succes tuturor celor aflaţi în dificultăţi! Iată că prietenii noştri români ne sprijină cum pot. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte. Din fericire, sunteţi alături de noi.
|