Au treuct peste 100 de ore de la producerea cutremurului de la Wenchuan, Sichuan, dar salvatorii încă nu abandonează speranța de a salva vieți. Liderii chinezi, Hu Jintao și Wen Jiabao au cerut continuarea eforturilor pentru înlăturarea efectelor și acordarea priorității salvării vieții populației.
Potrivit statistici anunțate vineri, la ora 14, numărul deceselor provocate de seismul din Wenchuan a ajuns la 22.069. Peste 110 mii de militari și polițiști înarmați și 99 de elicoptere militare participă la activitățile de salvare. În zonele sinistrate au sosit echipe de salvare din Japonia, Rusia, Coreea de Sud, Singapore, Hong Kong și Taiwan.
Până la această oră nu sunt semne de izbucnire a vreunei epidemii sau alte incidente ce pot pune în pericol sănătatea publică în zonele sinistrate. De asemenea, nu sunt înregistrate deficite în băncile de sânge.
Potrivit statisticilor realizate de Ministerul Afacerilor Civile, vineri, până la ora 16, donațiile în bani și materiale din țară și străinătate au ajuns la aproape 3,175 de miliarde de yuani.
|