Un cutremur de pământ de 7,8 grade pe scara Richter s-a produs luni în provincia chineză Sichuan. Liderii unor țări și responsabilii unor organizațiilor internaționale și-au exprimat simpatia și solicitudinea față de China.
În aceeași zi, Primul-ministru japonez, Yasuo Fukuda, președintele Rusiei, Dimitri Medvedev, președintele SUA, George Bush, cel francez, Nicolas Sarkozy, președintele și premierul din Pakistan, Pervez Musharraf și Syed Yousuf Raza Gilani, cancelarul german, Angela Merkel, premierul sloven, Janez Jansa, președinții Poloniei, Aleksander Kwasniewski, și al Serbiei, Boris Tadici, emirul Kuweitului, șeikul Sabah, au tramsmis luni președintelui Chinei, Hu Jintao, mesaje de simpatie în care își exprimă și disponibilitatea să acorde ajutor zonelor afectate.
Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a avut o convorbire telefonică cu ministru chinez de externe, Yang Jiechi, prin care a exprimat simpatia guvernului și poporului chine în numele organizației. Ban Ki Moon a declarat că ONU va sprijini cu toate forțele salvarea sinistraților și reconstrucția.
Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Jacques Rogge, a transmis o scrisoare președintelui Hu Jintao, în care exprimă condoleanțe pentru victimele din Sichuan.
Ministerele de externe din Franța, Israel, Turcia, Iran, Singapore, Agentina și din alte țări, ca și Comisia Europeană și-au exprimat simpatia față de China.
|