Fumatul este dăunător pentru sănătate. Anual circa 1 milion de chinezi mor din cauza bolilor provocate de fumat. Pentru a crea un mediu social favorabil interzicerii fumatului, s-a publicat recent la Beijing un regulament prin care se cere pentru prima dată interzicerea fumatului în interiorul locurilor publice precum restaurante, hoteluri, centre de reciclare, staţiuni. Măsura a atras atenţia societăţii. În minutele următoare vom vorbi despre această temă.„Mă supăr atunci când soţul meu fumează. Nu îl pot opri şi iau măsuri, mă feresc de el şi deschid geamurile."
Am ascultat-o pe doamna Sun Xiaoya care este nemulţumită de faptul că soţul său fumează. El, Li Jianhua, a început să fumeze în urmă cu peste 30 de ani. fumatul devenind deja o componentă obişnuită a vieţii sale. Doamna Sun a spus că de fiecare dată când îl sfătuieşte să nu mai fumeze el îi răspunde evaziv.„Treburile plăcute sau supărările, venirea oaspeţilor, întâlnirile de la restaurant şi altele constituie motive de fumat."
În ultimul timp, un nou regulament privind interzicerea fumatului în locurile publice din Beijing a fost publicat pe site-ul primăriei capitalei pentru a solicita opiniile populaţiei. Regulamentul a extins sfera interzicerii fumatului în locurile publice, cerând pentru prima dată interzicerea fumatului în interiorul şi în afara sălilor de sport, de fitness, în interiorul restaurantelor şi hotelurilor. Cei care vor fuma în asemenea locuri vor fi amendaţi cu până la 50 de yuani.
Acest regulament va intra în vigoare, probabil, la sfârşitul lunii mai. Este evident că oficialităţile sanitare din Beijing consideră olimpiada ca fiind o bună şansă pentru impulsionarea campaniei antifumat.
Mulţi locuitori din Beijing şi-au manifestat sprijinul faţă de noul regulament, considerând că interzicerea fumatului favorizează atât sănătatea oamenilor cât şi crearea unui mediu social optim pentru olimpiadă. Iată ce a spus doamna Sun:„Sprijin puternic acest proiect. Indiferent unde se fumează, în locuri publice sau acasă, acesta afectează membrii familiei şi prietenii. Nu trebuie să faci ceva care îţi dăunează ţie şi altora."
Potrivit experţilor, fumul de ţigară conţine peste 40 de substanţe cancerigene şi peste 10 substanţe care agravează cancerul. Dintre acestea, cele mai dăunătoare pentru sănătatea oamenilor sunt nicotina, monoxidul de carbon şi alte combinaţii metalice. Nicotina dintr-o ţigară poate ucide un şoarece alb. Şi rezultatele cercetărilor arată că sănătatea persoanelor din apropierea fumătorului este mai afectată decât cea a fumătorului.
Doamna Yu Hongxia, expert la Spitalul Prieteniei Chino-Nipone din Beijing, a afirmat că peste 100.000 de chinezi mor anual din cauza fumatului pasiv, majoritatea fiind copii şi femei.„Plămânii şi căile respiratorii ale copiilor sunt afectate foarte uşor de fumul de ţigară, pentru că nu sunt maturizate. Pe de altă parte, procentul de îmbolnăvire de cancer pulmonar al femeilor care fumează pasiv este mai ridicat decât al celor care nu au această problemă."
Daunele produse de tutun reprezintă una dintre cele mai grave probleme medicale publice din lume. Potrivit statisticii OMS, sunt circa 1,3 miliarde de fumători în lume şi circa 5 milioane de persoane mor anual din cauza bolilor care au legătură cu fumatul. „Raportul sănătăţii mondiale pe anul 2002" a arătat că până în anul 2020 vor muri 9 milioane de persoane, anual, din cauza fumatului, dacă nu se vor adopta măsuri de control. Anul acesta se împlinesc trei ani de la intrarea în vigoare în China a Tratatului cadru de control al tutunului. Jiang Huan, şef adjunct al Biroului pentru controlul tutunului de pe lângă Centrul Naţional de Control al Bolilor din China, a afirmat:„Guvernul chinez a constituit mecanismul de îndeplinire a tratatului, la care participă 8 ministere. Multe regulamente privind controlul tutunului se află în procesul de modificare. Şi guvernul a alocat cu doi ani în urmă fonduri speciale pentru realizarea reţelei pentru controlul tutunului."
Anul acesta guvernul chinez va continua să adopte măsuri de intervenţie la diferite niveluri, întărind construcţia capacităţii provinciale de control al tutunului.
Guvernul chinez a promis Comitetului Olimpic Internaţional că va organiza o ediţie a olimpiadei fără tutun şi a început campania antifumat în toatele oraşele care au legătură cu olimpiada. Organizarea JO va fi o bună şansă pentru interzicerea fumatului în ţara noastră şi această activitate va continua şi după olimpiadă.
|