Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Saturday    Apr 5th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-05-06 19:22:21    
Excursie la Templul Dajue

cri-1
Bună seara, dragi ascultători! La microfon, Zhang Yu, sunt foarte bucuros să vă reîntâlnesc la rubrica „Informaţii turistice."

Beijing, capitala ţării noastre, este o metropolă dinamică şi foarte vizitată. Dar dacă veţi dori să vă bucuraţi de linişte, vă recomand să faceţi o excursie la Templul Dajue din suburbiile din vestul oraşului Beijing.

Dacă mergeţi cu maşina de la Palatul de Vară situat în partea vestică a oraşului, veţi ajunge în ceva mai mult de zece minute la Templul Dajue de pe Muntele Xishan.

Construirea templului a început în anul 1068, pe timpul dinastiei Liao, şi are o istorie de aproape o mie de ani. Datorită unui izvor care curge prin curtea templului, acesta mai este cunoscut şi sub denumirea de „Templul Izvorului." În parc întâlnim numeroase monumente din piatră sepcifice dinastiei Liao, construcţii ridicate pe timpul dinastiei Ming, precum şi inscripţii ale împăraţilor dinastiei Qing. Directorul Asociaţiei Budiştilor din China, călugărul îndrumător Yanzang, ne vorbeşte despre specificul templului:

„Poziţia Templului Dajue este deosebită: clădirile sunt construite cu faţa către Est pentru a se putea vedea, în fiecare dimineaţă, primele raze ale Soarelui ce pot aduce speranţa întregii naţiuni. În general, construcţiile tradiţionale chineze sunt orientate cu faţa către Sud. De aceea, Templul Dajue dispune de o poziţie unică care marchează diversitatea şi armonia civilizaţiei chineze şi procesul de înţelegere şi acceptare reciprocă a culturilor diferitelor etnii ale ţării noastre."

Construcţia templului include curţi pătrate înşiruite de la Est către Vest, urmând configuraţia muntelui. Înapoia templului, dintr-o fisură în peretele stâncos, izvorăşte un un fir de apă limpede ce curge de-a lungul unui jgheab şi despre care se spune că nu seacă niciodată.

Timp de aproape o mie de ani, construcţiile sobre ale templului şi mediul graţios în care se află încă mai radiază vitalitate. Călugărul Îndrumător Yangzang ne spune:

„Templul Dajue a străbătut vremurile dinastiilor Liao, Ming şi Qing, până în China nouă de astăzi. Chiar dacă s-au schimbat dinastiile şi istoria a evoluat, templul Dajue reprezintă o relicvă culturală plină de vitalitate. Spiritul de înţelepciune orientală şi caracterul nobil, ferm, harnic, curajos şi iubitor de pace al poporului chinez, exprimate de arhitectura templului, sunt frumose ca florile de magnolie deschise în fiecare colţ al parcului. "

Amintind de florile de magnolie, ele reprezintă o frumuseţe şi o emblemă a acestui templu. În fiecare primăvară aici se organizează festivalul culturii magnoliei, aceasta fiind des întâlnită în Beijing. Zhao Yan, redactorul-şef al Editurii Yanshan din Beijing, a cercetat cultura şi istoria templului Dajue şi ne-a spus de ce magnoliile templului sunt atât de renumite:

„Cultivate în acest templu de peste 300 de ani, magnoliile au fost aduse de pe Muntele Lushan din provincia Jiangxi de către fostul stareţ al templului în ultima perioadă de dominaţie a împăratului Shunzhi din dinastia Qing. Deci, ele nu sunt specii de magnolii indigene, ci provin din sudul Chinei, având o corolă mai mare şi petale mai cărnoase. Încă din antichitate, numeroase poeme au fost dedicate acestei specii de floare."

Printre numeroşii copaci din parc se află şi un ginkgo foarte înalt şi bătrân, iar în ce priveşte grosimea, 6 persoane abia dacă îl pot încercui cu braţele.

În anul 1997, în templu a fost deschisă o ceainărie. După aceea, miresmele ceaiurilor, florilor şi copacilor bătrâni au devenit o trăsătură specifică templului.

Astăzi, templul este deschis vizitatorilor pe tot timpul anului. Peisajele delicate atrag numeroşi turişti. Unul dintre aceştia, Jia Min, ne spune despre vizitele sale:

„Este un loc liniştit şi cu peisaje superbe. Venim aici de câteva ori pe an. Ne place apa de izvor, florile şi pădurile."

Primăvara, pe timpul desfacerii mugurilor de magnolie, dacă doriţi să vă bucuraţi de peisaje naturale şi de cultura antică a oraşului Beijing, Tempul Dajue poate fi o opţiune bună pentru dumneavoastră.

Dragi prieteni, aici se încheie emisiunea de astăzi. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă spun, La revedere!

Pe aceeaşi tema
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040