În ziua de 1 Mai la Beijing a intrat în vigoare un nou regulament privind interzicerea fumatului. Toate sălile, stadioanele și terenurile de sport destinate Jocurilor Olimpice și unitățile și instituțiile care adăpostesc obiecte arheologice și sunt deschise publicului din Beijing au intrat în numărul de locuri în care este interzis fumatul. Peste o mie de angajați ai capitalei patrulează și supraveghează în întregul oraș respectarea noilor reguli, urmând să fie mobilizați încă 100 mii de voluntari în acest scop.
În anul 1992 municipalitatea Beijing a promulgat reguli și norme de interzicere a fumatului în unele spații publice din oraș. Pentru realizarea obiectivului „Olimpiada fără fumat", noul regulament prevede extinderea sferei spațiilor publice în care este interzis fumatul, fiind adăugate și prevederi detaliate referitoare la locurile stabilite anterior în care este interzis fumatul. Potrivit noului regulament, în restaurante, Internet Cafe-uri și în parcuri trebuie stabilite locuri și zone destinate special fumatului, înafara acestor zone fumatul fiind interzis cu desăvârșire. De asemenea, administratorii hotelurilor trebuie să stabilească etajele sau camerele în care este interzis fumatul.
Locuitorii Beijingului salută acest nou regulament. Să-i ascultăm pe câțiva dintre ei:
(un bărbat) „Eu cred că este necesară interzicerea fumatului în locurile publice. Așa se manifestă grija nu numai față de fumători, dar și de nefumători, contribuind totodată și la imaginea Olimpiadei."
(o femeie) „Eu sunt foarte de acord. Altfel, nefumătorii, mai ales femeile, bătrânii și copiii, sunt siliți să devină fumători pasivi atunci când se află împreună cu fumătorii, fiindu-le interzis dreptul de a respira aer curat."
Unele restaurante și hoteluri au început să aplice noul regulament și au afișat semne vizibile prin care avertizează că fumatul este interzis în spațiile respective. Lian Jin este patronul unei cofetării din Beijing și ne vorbește despre măsurile pe care le-a aplicat:
„Noi am aranjat spații pentru clienții fumători în anumite locuri, cum ar fi holul liftului. Acolo am instalat aparate de ventilare a aerului pentru ca fumul să nu pătrundă în sala principală."
Sun Xianli, oficial din departamentul pentru sănătate al municipiului Beijing, ne-a spus că pentru implementarea noului regulament, peste 1.000 de persoane au fost pregătite și vor supraveghea diferite locuri din oraș. De asemenea, se vor recruta 100 mii de voluntari care vor acționa în diferite firme, instituții și unități cu diferite profiluri de activitate.
Specialiștii afirmă că țara noastră este o mare consumatoare de tutun. Numărul fumătorilor chinezi reprezintă o pătrime din totalul fumătorilor din lume. Aceasta înseamnă că este foarte dificilă aplicarea regulilor de interzicere a fumatului în toate locurile publice din China. Cu toate acestea, eforturile depuse în aceasă direcție de instituțiile statului sunt din ce în ce mai mari, iar publicul sprijină din ce în ce mai puternic măsurile adoptate de guvern în acest domeniu. Astfel, potrivit unui sondaj făcut recent în Beijing, peste 80% dintre locuitori sprijină măsura de interzicere a fumatului în perioada desfășurării Jocurilor Olimpice în Beijing.
Domnul Sun Xianli a declarat că primăria Beijing va depune toate eforturile pentru crearea unui mediu fără fum de țigară în perioada desfășurării Olimpiadei de la Beijing. El a spus:
„Eu cred că găzduirea Olimpiadei ne oferă o bună oportunitate pentru promovarea controlului fumatului în orașul nostru. Deci, noi trebuie să profităm această șansă."
Ați urmărit Cronica actualității.
|