Yohei Kono, președintele Camerei Reprezentanților din Japonia și președinte al Asociației Japoneze pentru Promovarea Comerțului Internațional, a declarat presei chineze miercuri, la Tokyo, că așteaptă cu nerăbdare vizita președintelui Hu Jintao în Japonia.
Înaltul oficial japonez a remarcat că în urmă cu 10 ani președintele Jiang Zemin a efectuat o vizită în Japonia, acest eveniment lăsând o impresie de neuitat poporului japonez. Apropiata vizită a președintelui Hu Jintao va avea o influență semnificativă asupra relațiilor bilaterale din următorii 10 ani și chiar mai mult.
Vorbitorul a mai relevat că între Japonia și China se mențin relații bune. Cooperarea bilaterală în domeniile economic și cultural se dezvoltă în condiții bune, în special în domeniul economic. În ce privește problemele de siguranță alimentară și de mediu, cele două țări trebuie să procedeze la întărirea înțelegerii reciproce și să depună mai multe eforturi pentru rezolvarea problemelor existente.
|