Președintele SUA, George Bush, a afirmat marți că sporirea rezervelor strategice de petrol ale SUA nu va afecta prețul acestuia pe piața internațională, considerând că nu trebuie redus programul realizării acestor rezerve.
Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor pe timpul unei conferințe de presă, Bush a arătat că SUA cumpără zilnic 68.000-69.000 barili pentru sporirea rezervelor strategice, în timp ce cererile zilnice pe plan mondial se cifrează la circa 85.000.000 barili. Șeful statului american a subliniat că creșterea rezervelor strategice de petrol corespunde intereselor naționale ale SUA și este necesară pentru confruntarea cu amenințările cu atentate teroriste.
|