China a făcut toate pregătirile pentru asigurarea securității JO de la Beijing, guvernul și poporul chinez având încrederea și capacitatea să organizeze cu bine această ediție a olimpiadei, a arătat vineri, Meng Jiazhu, consilier de stat al Chinei, ministrul chinez al securității publice, în cadrul ceremoniei de deschidere a Conferinței internaționale pe tema securității JO din 2008.
Meng a remarcat că autoritățile chineze consideră tot timpul o prioritate asigurarea securității în timpul olimpiadei și au făcut toate pregătirile necesare pentru a preveni și a face față amenințărilor de securitate de orice tip.
El a spus totodată că desfășurarea în condiții bune a JO de la Beijing nesecită colaborarea între China și alte state. Speranța sa e că participanții la conferința amintită vor înțelege și sprijini măsurile de securitate adoptate de guvernul chinez. Organele chineze ale legii vor întări schimburile de informații și colaborarea în combaterea terorismului cu diferite părți ca să elimine toți factorii de amenințare și să rezolve în comun incidentele neașteptate.
|