Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-04-16 20:59:07    
Încetinirea ritmului de creștere a economiei chineze

cri-1

Din datele statistice publicate miercuri de Biroul de Stat al Statisticii din China reiese că în primul trimestru al acestui an PIB-ul Chinei s-a apropiat de 6.150 de miliarde de yuani, cu 10,6% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent, iar ritmul de creștere a scăzut cu 1,1%. Purtătorul de cuvânt al instituției, Li Xiaochao, a declarat că deși economia națională a Chinei a înregistrat în primul trimestru o dezvoltare constantă și relativ rapidă, prețurile de consum ale populației se confruntă cu o presiune crescândă .

La conferința de presă organizată miercuri de Biroul de presă al Consiliului de Stat al Chinei, purtătorul de cuvânt al Biroullui de stat al statisticii, Li Xiaochao, a apreciat funcționarea economiei chineze din primul trimestru al acestui an: ___Banda 1___

„De la începutul acestui an, confruntându-se cu gravele calamități de ninsoare și îngețuri rar întâlnite în istorie și cu situația complicată și gravă creată în urma crizei de credit ipotecar din Statele Unite, economia chineză a reușit să mențină o dezvoltare constantă și relativ rapidă prin măsurile adoptate de guvernul chinez."

Li Xiaochao a subliniat că prin măsurile de macrocontrol adoptate de guvernul chinez, tendința de creștere prea rapidă a economiei chineze din primul trimestru a fost redusă, în linii generale. Datele arată că în această perioadă, în afară de scăderea ritmului de creștere a PIB față de perioada similară a anului trecut, ritmul de creștere a exporturilor țării noastre s-a încetinit, iar valoarea balanței pozitive a comerțului exterior s-a redus într-o oarercare măsură.

În primul trimestru al acestui an, consumul a adus o contribuție sporită creșterii economice. Volumul desfacerilor de mărfuri cu amănuntul a fost de circa 2.600 de miliarde de yuani, înregistrând o creștere de 20% față de perioada similară a anului precedent. Li Xiaochao a apreciat că acest ritm este cel mai rapid înregistrat în ultimii ani. Aceasta se datorează faptului că veniturile populației chineze au crescut mai rapid în ultimii ani. El a arătat că în procesul de creștere a veniturilor populației guvernul chinez acordă o mare atenție majorării veniturilor persoanelor cu venituri scăzute. Pe baza majorării de mai multe ori a pensiilor persoanelor din întreprinderi industriale, începând din acest an guvernul chinez va spori pensiile timp de trei ani consecutivi. De menționat că punerea în aplicare a unei serii de măsuri de asigurări sociale a condus la creșterea volumului de consum al populației.

Li Xiaochao a arătat însă că se mențin unele probleme acute în funcționarea economiei chineze. Din luna august 2007, prețurile de consum ale populației chineze au crescut. Din datele publicate miercuri reiese că în primul trimestru al acestui an, prețurile de consum ale populației au crescut cu 8% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Li Xiaochao a menționat că la ora actuală există mai mulți factori care condiționează prețurile de consum, precum creșterea prețurilor la produsele de bază și creșterea costului forței de muncă. China se confruntă cu o mare presiune în realizarea obiectivului de menținere a CPI sub procentul de 4,8% prevăzut în raportul de activitate al guvernului prezentat la recenta sesiune anuală a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China. Dar guvernul chinez dispune de condiții favorabile pentru punerea sub control a prețurilor: ___Banda 2___

„În primul rând China are o bază financiară puternică și care joacă un rol de bază în intensificarea aprovizionării pieței și reglementarea pieței. Guvernul chinez va spori sprijinul financiar acordat producției agricole. Prin urmare, Ministerul Fiinanțelor a alocat o sumă suplimentară de 25,2 miliarde de yuani pentru sprijinirea producției agricole și la ora actuală China dispune de rezervele abundente de cereale. Pe de altă parte, nu s-a schimbat configurația potrivit căreia oferta principalelor produse industriale este mai mare decât cererea."

V. Marian 20.19 L.

Pe aceeași tema