După ce a ajuns în fruntea statului Jin, Chong Er i-a răsplătit într-adevăr, unul câte unul, pe toţi cei care l-au urmat cu credinţă în pribegie, singurul pe care l-a uitat însă, a fost tocmai Jie Zhitui. Toţi cei care ştiau cum l-a salvat Jie pe Chong Er de la moarte prin înfometare şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nerecunoştinţa regelui. Jie, nepăsător la dorinţele deşarte de mărire ale celor din jur, s-a retras împreună cu bătrâna lui mamă pe muntele Mian. Poporul era alături de el, cu toată compasiunea şi admiraţia. Cineva a scris o parabolă pe care a lipit-o de poarta mare a palatului regelui Jin şi care suna cam aşa: „A fost o dată un dragon nespus de falnic, care şi-a părăsit râul în care trăia şi a pornit-o în lume, urmat de suita lui alcătuită din cinci şerpi de apă. Fiindu-i dragonului tare foame, unul din şerpi şi-a tăiat o bucată din trup şi i-a dat-o să mănânce. Înapoindu-se în râul său, dragonul a început să ducă o viaţă îmbelşungată, lipsită de griji. Patru din şerpii de apă şi-au avut şi ei partea lui de răsplată. Doar cel de-al cincilea a rămas uitat, plângând amar în pădure." Citind, regele a exclamat cu uimire: „Bine, dar asta e chiar povestea lui Jie Zhitui!" şi se mustră în gând că l-a uitat tocmai pe el! A trimis imediat slujitorii să-l cheme la palat şi să-i acorde toate drepturile cuvenite. Cine s-ar fi gândit însă că Jie nu numai că a refuzat să se întoarcă, dar s-a ascuns şi mai bine, pierzându-şi urma în adâncul pădurii.

Cineva i-a sugerat regelui să dea foc muntelui Mian şi în felul acesta, de teamă pentru viaţa bătrânei lui mame, Jie nu va mai avea înctro şi va ieşi la lumină. Regele se învoi şi pădurile începură să ardă cu flăcări înalte până la cer.

Muntele a ars neîntrerupt 3 zile şi 3 nopţi, dar Jie nu apărea de nicăieri. În cele din urmă l-au găsit alături de mama sa, prefăcuţi în cenuşă, lângă un copac. Chong Er, plin de durere izbucni în plâns. Apoi, luând o crenguţă dintr-o salcie rămasă ca prin minune neatinsă de pârjol, o păstră cu sine, şi porunci să i se facă o pereche de papuci din lemnul acelei sălcii. Se spune că de câte ori se simţea prea obosit sau copleşit de grijile domniei, regele se uita la pupucii din lemn de salcie de care nu se despărţea niciodată şi ofta, aducându-şi aminte de ajutorul nepreţuit al celui care a fost Jie Zhitui. Cenuşa acestuia, împreună cu a mamei sale, au fost îngropate pe muntele Mian, căruia i s-a schimbat numele în „Muntele unde se odihneşte Jie", sau mai simplu, „Muntele Jie", care se află în nord-estul provinciei Shanxi de stăzi.

Tot atunci, regele a poruncit ca în fiecare an, în ziua jertfei lui Jie Zhitui, populaţia să nu mănânce nici un fel de mâncare caldă sau cu carne, obicei care s-a păstrat până în prezent. Această zi mai este cunoscută sub denumirea Sărbătorii Mâncărurilor Reci şi care cade în ziua dinaintea Sărbătorii Qingming.

Şi în zilele noastre mai pot fi văzuţi oamenii care îşi decorează porţile cu crenguţe de salcie înflorite sau care pur şi simplu se plimbă prin parcuri cu crenguţe în mâini. Mulţi îşi pregătesc pacheţele cu mâncare şi o pornesc în pelerinaj la mormântul lui Jie Zhitui de pe muntele ce-i poartă numele.

Cu vremea, povestea lui Jie a intrat în negurile adânci ale istoriei, nu însă şi obiceiurile Sărbătorii Qingming, când oamenii se adună în preajma mormintelor spre a le curăţi, a le înfrumuseţa şi a păstra un moment de reculegere în memoria străbunilor.

Emisiunea de astăzi se încheie aici. Sunt Marian Mizdrea şi vă doresc o săptămână frumoasă! La revedere!