În aceste zile, când primăvara începe să dea semne sigure de trezire la viaţă, când până şi cei mai leneşi muguri se desfac în toată splendoarea lor de verde crud, iar bobocii florilor se deschid, gingaş, lăsând miresme suave să se desprindă din petale şi să bucure sufletele oamenilor, în aceste zile deci, în China veţi auzi pretutindeni: „E vremea preumblărilor de primăvară, haideţi în parc să admirăm florile de piersic şi viorele!"

Am ales pentru emisiunea de astăzi acest subiect deoarece, în perioada primăverii, şi românii au o sărbătoare asemănătoare ca semnificaţie, chiar dacă diferă originea acesteia. Aflând despre sărbătoarea Qing Ming şi despre obiceiurile chinezilor din această zi, pe care le voi prezenta în două emisiuni, am realizat o dată în plus faptul că, la un moment dat, a existat o origine comună iar legile Cerului şi Pământului, universale, sunt cunoscute şi respectate pretutindeni.

În aceste zile deci, oamenii vor merge în locurile unde se odihnesc străbunii spre a le aduce un pios omagiu, căci vine Sărbătoarea Qingming, prilej cu care se înfrumuseţează mormintele.

Trebuie să precizez că spre deosebire de toate celelalte sărbători tradiţionale chinezeşti, a căror dată este calculată în funcţie de calendarul agricol, Sărbătoarea Qingming este singura care are o dată fixă după calendarul gregorian: 5 aprilie. Este ziua când frunţile se apleacă meditativ, trimiţând un gând pios şi arătând respect înaintaşilor. Este ziua când fiecare om se simte îndemnat să-şi sondeze conştiinţa şi să analizeze felul în care a răsplătit încrederea celor dragi, ca apoi, purificat sufleteşte, să pornească pe drumul său, mai plin de curaj, de voinţă, de gânduri înalte şi luminoase.

Ca orice sărbătoare tradiţională chineză, şi aceasta îşi are povestea ei, transmisă din cele mai îndepărtate începuturi ale istoriei.

Se spune că în urmă cu mai bine de două milenii şi jumătate, în perioada Primăverii şi Toamnei (770 – 476 î.e.n.), Chong Er, fiul cel mai mare al regelui statului Jin, urgisit de mama vitregă, a pribegit timp de 10 ani pe meleaguri străine.

Odată, aflându-se în statul Wei, Chong Er şi suita sa au fost atacaţi şi siliţi să fugă. Aşa au ajuns flămânzi şi obosiţi, într-un loc pustiu, unde nu se vedea nici ţipenie de om. Deodată, Chong Er constată că din suita lui lipseşte un dregător, şi anume Jie Zhitui. Imediat s-au găsit câţiva să spună că Jie, pasă-mi-te, nu a mai putut îndura amarul şi a fugit. Prinţul nu şi-a plecat însă urechea la astfel de vorbe, încredinţat fiind că Jie nu poate să-l trădeze. Şi iată că într-adevăr, nu peste mult timp, Jie Zhitui apăru, şchjiopătând, abia ţinându-se pe picioare, cu un bol de supă fierbinte în mâinile strânse căuş. Înfometat, Chong Er înghiţi pe nerăsuflate supa şi carnea din bol. Abia atunci descoperi că haina lui Jie era plină de sânge. Ce se întâmplase? Temându-se ca nu cumva prinţul să se îmbolnăvească, Jie rămăsese intenţionat în urmă. Şi-a tăiat o bucată de carne din coapsă pe care a pregătit-o şi i-a oferit-o lui Chong Er să-şi astâmpere foamea. Aflând toate acestea, Chong Er, cu lacrimi în ochi, şi-a dat cuvântul de faţă cu toţi dregătorii că atunci când va ajunge în locul tatălui său nu va uita să-l răsplătească pe credinciosul Jie Zhitui.

Această poveste o vom continua în emisiunea de săptămâna viitoare, când vom afla şi care a fost răsplata oferită credinciosului Jie Zhitui. Sunt Marian Mizdrea şi vă doresc să aveţi o săptămână frumoasă! La revedere!