Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Tuesday    Apr 8th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-03-25 20:56:42    
Xiangshawan din Mongolia Interioară

cri-1
Bună seara, dragi prieteni! În ediţia de astăzi doresc să vă conduc la un punct turistic interesant din Regiunea Autonomă Mongolia Interioară. La microfon, Zhang Xue.

Subiectul nostru de astăzi este o colina de nisip din deşertul Xiangshawan. Caracteristica acestei coline o constituie faptul că atunci când aluneci de pe vârful colinei, nisipurile de dedesubt vor suna asemenea motorului unui avion. Se spune că, pe vremuri, unui zeu i-a căzut din neatenţie punga cu nisip, iar nisipul scurs din pungă a transformat locul într-un deşert. Zeul şi-a regretat foarte mult greşeala şi a chemat un gardian din paradis care răspundea de trăsnete. De atunci înainte, nisipul deşertului a început să sune. Un cercetător din domeniu ne explică:

„Se crede că acest fenomen, sunetul nisipului, se datorează în primul rând frecării straturilor de nisip şi, în al doilea rând, rezonanţei nisipului. Dar aceste opinii nu sunt dovedite."

Datorită nisipului care poate suna deşertul a devenit un loc frecventat de turişti. Unii dintre aceştia ne-au povestit:

Turistul 1: „Am venit pentru prima dată în deşertul Xiangshawan. Am mers cu ciorapii speciali de pe vârful colinei. A fost tare interesant. Am trăit sentimentul zborului."

Turistul 2: „Eu prefer să merg pe nisip cu sania căci merge mult mai repede şi este mai interesant."

Turiştii pot străbate deşertul călare pe cămile. În deşert se deplasează un convoi de cămile care asigură transportul persoanelor şi mărfurilor. O angajată a zonei turistice ne spune:

„Mulţi turişti au venit special pentru cămile, deoarece n-au mai văzut aceste animale până acum. Mulţi chiar s-au speriat când le-au văzut."

Regiunea Autonomă Mongolia Interioară este o regiune cu populaţie majoritară de etnie mongolă. Pe lângă admirarea superbelor privelişti, puteţi trăi experienţa folclorului specific regiunii. Dacă vizitaţi o iurtă, gazda ospitalieră vă va oferi un castron de argint cu vin făcut în casă şi o fâşie albă de mătase numită hada, în semn de bun-venit. Acompaniaţi de matouqin, un instrument muzical al etniei, fete şi băieţi vă vor oferi un spectacol care înfăţişează sărbătoarea nunţii la mongolii din zona Erdos. Un cercetător localnic ne spune:

„Spectacolul întruchipează esenţa foclorului mongol, cântecele şi dansurile populare. Indiferent în ce dispoziţie te afli, vei fi vesel după ce admiri spectacolul."

Ultima etapă a vizitei în această zonă turistică o constituie cumpărăturile. În magazinele din zonă puteţi găsi obiecte de artizanat specifice etniei mongole, decoraţii de argint şi de bronz, costume tradiţionale, cuţite.

Zona turistică Xiangshawan este situată la 30 km de oraşul Erdos. Biletul de acces în zonă costă 80 yuani, circa 8 euro.

Cu aceasta, dragi prieteni, am încheiat ediţia de astăzi. Vă urez week-end plăcut şi să ne revedem cu bine săptămâna viitoare!

Pe aceeaşi tema
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040