Atelierul lui Serehlen se află pe o stradă specială din Xiwuzhumuqin. Cântecele interpretate de Serehlen le-am putut auzi imediat după ce am păşit pe această stradă, în pofida zgomotelor maşinilor de cusut. Odată ajunşi la atelier, observăm în faţa noastră o doamnă de statură potrivită, îmbrăcată într-un costum tradiţional confecţionat de ea însăşi. Ea este Serehlen, patroana atelierului de confecţii. Pe faţa lui Serehlen se citeşte un zâmbet sincer şi ochii ei sunt plini de încredere. Nimeni nu-şi poate închipui că doar cu câţiva ani în urmă ea trăia o altă viaţă, mergând cu vitele la păşunat prin stepă. Deşi acum are un atelier, Serehlen îşi aminteşte adesea de viaţa ei din stepă.

„Vremea din stepă era mereu bună, cu precipitaţii abudente. Mergeam la păşunat cu vitele şi cu oile. Viaţa era frumoasă."

În acea vreme, familia lui Serehlen număra 7 persoane, avea peste 260 de hectare de păşune şi peste 300 de oi şi vite. Deşi nu se putea considera o familie bogată, era în măsură să-şi satisfacă cerinţele de bază ale vieţii. Numai că pe la sfârşitul secolului trecut, odată cu încălzirea climei şi creşterea numărului de animale, stepa Xilinguole  a suferit de pe urma deşertificării din ce în ce mai accentuate, viaţa familiei lui Serehlen devenind tot mai grea.

„Începând din 1997 precipitaţiile au devenit mai sărace, fenomen care a dus la degradarea pajiştilor. Apoi, odată cu îmbolnăvirea soţului meu, viaţa noastră a devenit tot mai dificilă."

Faţă de agravarea situaţiei ecologice, primăria districtului Xilinguole a adoptat o strategie de protejare ecologică, printre care şi mutarea păstorilor în oraşe, ajutându-i să se integreze în alte sectoare de producţie. Aşa că şi familia lui Serehlen a mutat, în anul 2000, în oraşul de reşedinţă a judeţul Xiwuzhumuqin, începând o viaţă cu totul nouă.

„La început eram foarte îngrijorată. Ce pot să fac aici, la oraş, odată ce nu am suficient de multă şcoală. Tatăl meu m-a încurajat spunându-mi că tot pot câştiga ceva bani chiar şi numai dacă dau un ajutor la un restaurant, spălând vasele."

Încurajată de cuvintele tatălui şi de talentul în cusut, Serehlen a deschis împreună cu sora sa mai mică un modest atelier de confecţii. Începutul este întotdeauna greu, mai ales pentru cele două surori obişnuite cu viaţa de păstror. Perioada de început este şi acum proaspătă în amintirea lui Serehlen.

„Ne-am adaptat cu greu. Aici, în oraş, totul trebuie plătit: căldura, apa, până şi deplasarea. Totul este pe bani."

Dar în faţa dificultăţilor întâmpinate în afaceri Serehlen şi sora sa nu au cedat, având convingerea că totul se poate rezolva având la bază sinceritatea.

Prin sinceritate au depăşit toate dificultăţile, şi tot prin sinceritate au câştigat o clientelă numeroasă şi încrederea colaboratorilor. Când le lipseşte fondul de rulment ele îşi pot procura materiile prime pe datorie. Vorbind despre oamenii care le-au ajutat, sora mai mică Naran este emoţionată şi acum.

„Duceam lipsă de fond de rulment şi nu puteam procura metrajele necesare. Aceşti oameni au o mare încredere în sora mea şi ne-au dat marfa fără să le plătim pe loc. De mai multe ori am plătit numai după ce vindeam confecţiile. Ei ne-au ajutat foarte mult."

Anii au trecut. Afacerile lui Serehlen au mers bine. Acum atelierul lor are şi un magazin de desfacere. Au fost angajaţi 15 lucrători proveniţi tot din zona de păşune de unde este şi Serehlen. Noi îi dorim să facă afaceri tot mai bune şi, dacă doriţi să aflaţi mai multe lucruri interesante despre oamenii din această localitate, vă invit în stepa Xilinguole din Mongolia Interioară.

Dragi prieteni, ediţia de astăzi a rubricii consacrate minorităţilor naţionale se încheie aici. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin Ting vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte audiţie plăcută în continuare!