Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-03-24 19:14:16    
Aprinderea torței olimpiadei de la Beijing

cri-1

Luni, 24 martie, a fost aprinsă în Grecia, la Olimpia, torța jocurilor olimpice din 2008 de la Beijing. Astfel, transmiterea torței olimpiadei de la Beijing și-a ridicat cortina. În minutele următoare difuzăm un radioreportaj despre acest subiect.

Luni dimineață, în jurul orei 11:30, în acordurile solemnelor bătăi de tobă, ceremonia de aprindere a focului sfânt pentru jocurile olimpice de la Beijing a început să se desfășoare la ruinele templului zeiței Hera. 20 de preotese îmbrăcate cu tradiționalele robe albe din Grecia antică, au mers în două șiruri printre coloanele templului zeiței Hera la altarul ritual, formând un cerc. Apoi, Marea Preoteasă, interpretată de Maria Nafpliotou, ținând în mână vasul pentru reaprinderea focului, a pășit din adâncul templului către centrul altarului, unde a rostit oda adresată zeului soarelui, Appolo.

La încheierea odei, Marea Preoteasă a așezat torța în centrul oglindei din fața altarului și a aprins focul sfânt originar, eveniment care marchează reușita culegerii focului sfânt pentru olimpiada de la Beijing. În următoarele 130 de zile, focul sfânt al olimpiadei de la Beijing va fi purtat pe cinci continente de peste 20.000 de purtători de torță din diferite țări și regiuni, aducând întregii lumi pace, prietenie și entuziasm.

La ceremonia de aprindere a focului sfânt, președintele Comitetului Olimpic Grec a ținut primul o cuvântare.

„Urez ca focul sfânt al olimpiadei din 2008 să răspândească la maxim, în întreaga lume, spiritul olimpic și valorile mișcării sportive, să unească sportivii în spiritul competiției și să lumineze ideal olimpiada de la Beijing. Totodată, adresez prietenilor chinezi urările ca cea de-a 29-a ediție a jocurilor olimpice să fie încununate cu succes deplin."

Focul sfânt reprezintă simbolul năzuinței pentru sporturi și competiții a oamenilor din diferite țări, vorbitori de diferite limbi, cu religii și etnii diferite, precum și al păcii și frăției mondiale. Pe timpul ceremoniei, președintele Comitetului Olimpic Internațional, Jacques Rogge, a declarat:

"Doresc sincer ca fiecare persoană să poată înțelege semnificația focului sfânt și, oriunde ar fi transmis, focul sfânt să poată aduce oamenilor informații de prietenie și pace, să promoveze aspirațiile acestora pentru viitor. Jocurile olimpice și ștafeta torței olimpice trebuie să se desfășoare într-o atmosferă de pace. Torța olimpică unește sportivii și oamenii din întreaga lume, precum și pe toți cei care cred în olimpism și spiritul sportiv. Torța poate uni lumea și semnifică armonie."

În discursul său, Liu Qi, președintele Comitetului de organizare a jocurilor olimpice de la Beijing, a adresat mulțumiri poporului și guvernului grec pentru sprijinul și ajutorul acordat olimpiadei de la Beijing.

"Mulțumim poporului și guvernului grec pentru sprijinul și ajutorul acordat jocurilor olimpice de la Beijing. Călăuziți de focul sfânt olimpic și în urma eforturilor depuse în comun de popoarele din China, Grecia și alte state, vom organiza o ediție a olimpiadei cu particularități specifice și de nivel înalt. Urăm ca focul sfânt olimpic să existe atâta timp cât va dăinui lumina Soarelui, să lumineze veșnic calea omenirii de urmărire a păcii, prieteniei și progresului."

După colectarea focului sfânt, numerose preotese conduse de un băiat care purta o ramură de măslin, au însoțit focul sfânt pe drumul de ieșire din templul zeiței, ajungând la poalele muntelui din apropiere, lângă locul întrecerilor olimpice antice. În acordurile noilor bătăi de gong, 6 preoți eleganți au intrat în teren și au început să facă o demonstrație de dansuri pe iarba de la poalele muntelui, creând formele a diferitelor discipline olimpice. Ulterior, Marea Preoteasă a urcat pe scenă și, ținând în palme vasul focului originar, a trecut printre rândurile numeroșilor preoți, a coborât încet de pe poalele muntelui și a ajuns în fața primului purtător de torță, stând într-un genunchi, cunoscutul sportiv grec Alexander NiclaDaes. Marea Preoteasă a unit focul originar cu torța "Xiangyun" a olimpiadei de la Beijing pe care o ținea în mână NiclaDaes și a aprins-o. În cele din urmă, Marea Preoteasă i-a spus purtătorului de torță, în limba greacă antică: "Du-te să înștiințezi oamenii din întreaga lume că va sosi olimpiada."

Pe aceeași tema