Dragi prieteni, la microfon Lin.
Acesta este un cântec interpretat de locuitorii din satul de etnie buyi Yingpan, situat în suburbia oraşului Guiyang din sud-vestul Chinei. În ultimii ani, datorită dezvoltării turismului pe baza valorificării resurselor istorice şi culturale, nivelul de viaţă al sătenilor s-a ridicat considerabil şi s-a schimbat, totodată, fizionomia acestui sat. În cadrul rubricii noastre consacrate minorităţilor naţionale vom merge împreună în acest sat şi îl vom ruga pe primarul satului să ne povestească despre drumul spre prosperitate al sătenilor.
Primarul satului Yingpan, Cen Desong, are 40 de ani şi o statură potrivită. Locuitorii satului sunt de etnie buyi în procent de 96%. Terenurile arabile sunt puţine. În anul 2002 Cen Desong a fost ales primar al satului, cea mai mare problemă cu care se confrunta la acea dată fiind veniturile mici şi surplusul mare de forţă de muncă. Încă de atunci a început să se preocupe de găsirea unor modalităţi de creştere a veniturilor sătenilor.
„În satul nostru, decalajul între săraci şi bogaţi era destul de mare. Condiţiile economice şi ecologice nu erau bune. Numai o mică parte din săteni aveau deschise câteva restaurante şi câştigau mai bine. Majoritatea se ocupau cu lucrurile agricole, numai că suprafaţa acestora este limitată."
Faţă de această situaţie, Cen Desong a decis să atragă investiţii, sperând ca întreprinderi din alte localităţi să deschidă fabrici în satul lor. Dar, din cauză că satul Yingpan se află în zona de ocrotire a resurselor de apă, sunt impuse criterii foarte stricte pentru deschiderea fabricilor. Multe întreprinderi care au vrut să investească în acest sat nu au putut să îndeplinească standardele ecologice impuse. Astfel, dorinţa lui Cen Desong de a-i ajuta pe săteni să se îmbogăţească pe această cale nu s-a realizat. Lui i-a venit în minte însă un alt plan, valorificarea fortăreţelor antice din sat.
„În satul nostru se află multe fortăreţe străvechi ridicate în perioada primului împărat al dinastiei Ming, Zhu Yuanzhang (13281398). Avem şi bogate resurse culturale. De aceea, m-am gândit că dezvoltarea turismului prin valorificarea acestor fortăreţe antice şi a gustărilor specifice etniei buyi va fi o cale de creştere a veniturilor consătenilor mei."
Cu 600 de ani în urmă, satul Yingpan a constituit un cantonament în timpul dinastiei Ming. Au fost ridicate multe fortăreţe într-o arie de câţiva kilometri pătraţi. Somptuozitatea acestora se menţine şi în zilele noastre. Pentru o valorificare şi mai bună a resurselor istorice şi culturale, Cen Desong şi consătenii lui au înfiinţat o firmă de divertisment. Pentru renovarea fortăreţelor antice, firma a strâns un fond de peste 8 milioane de yuani renminbi.
Odată cu dezvoltarea turismului bazat pe valorificarea fortăreţelor antice şi afacerile restaurantelor din jur au devenit tot mai bune. Firma de divertisment din satul Yingpan a oferit multe şanse de angajare nu numai pentru locuitorii satului, ci şi pentru cei din satele învecinate. În această etapă, pregătirea angajaţilor care vreme îndelungată s-au ocupat cu lucrările agricole, pentru a oferi servicii corespunzătoare în domeniul turismului, a devenit prioritatea activităţii lui Cen Desong.
Cen Desong ne-a informat că au fost invitaţi profesori de la şcolile specializate în turism pentru a preda cursuri speciale de pregătire profesională. Iar pentru o mai bună prezentare a caracteristicilor militare ale fortăreţelor a invitat militari care să-i instruiască pe cursanţi.
Turismul bazat pe valorificarea potenţialului istoric şi cultural al fortăreţelor antice a atras interesul locuitorilor din oraşul Guiyang. Turiştii pot urca pe munte, să trăiască experienţe militare din antichitate, să deguste mâncăruri specifice în gospodăriile etniei buyi şi să admire cântecele şi dansurile acestei etnii.
Drept urmare, satul Yingpan a devenit mai bogat şi sătenii care au acţiuni la firma de divertisment au devenit mai înstăriţi. Vorbind despre beneficiile aduse de turism, săteanca Chen Delan, de 36 de ani, ne-a spus:
„Acum satul nostru are un acces mai uşor la civilizaţie. Am învăţat să conduc şi maşina, am început să folosesc calculatorul şi să navighez pe Internet." Deşi firma de divertisment din satul Yingpan este destul de mare, Cen Desong este tot mai ambiţios. El doreşte să coopereze cu alte firme turistice şi să perfecţioneze sistemul de management pentru ca toţi sătenii să câştige tot mai mulţi bani.
Dragi prieteni, în ediţia de astăzi a rubricii noastre consacrate minorităţilor naţionale v-am prezentat satul Yingpan, mult schimbat în bine de pe urma dezvoltării turismului pe baza resurselor istorice şi culturale proprii. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin vă mulţumeşte pentru atenţie!
|