Minos Kyriakou, președintele Comitetului Olimpic Elen, a declarat joi într-o conferință de presă că Alexandros Nikolaidis, sportiv grec care a câștigat la JO de la Atena medalia de argint la taekwondo, categoria 80 kg, și Pigi Devetzi, medaliată cu argint la triplusalt în cadrul aceleiași olimpiade, vor fi primul purtător, respectiv ultima purtătoare ai torței pe teritoriul Greciei pentru olimpiada de la Beijing.
Conform programului, torța olimpică va fi aprinsă la Olimpia pe 24 martie la ora 12 și va ajunge la granița Greciei în 7 zile. Torța va sosi la 30 martie ora 15 pe terenul aflat în partea centrală a Atenei, unde s-a organizat în 1896 prima ediție a olimpiadelor moderne. Comitetul Olimpic Elen va organiza o ceremonie comemorativă și va transfera torța Comitetului de Organizare a JO de la Beijing.
|