Sesiunea anuală a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China organ suprem al puterii de stat se va deschide la 5 martie la Beijing. Aceasta este prima sesiune anuală a noii legislaturi.
De la ședința pregătitoare a sesiunii și ședința prezidiului, organizată ulterior, aflăm că la această primă sesiune vor participa 2.987 de reprezentanți, din care 2.982 s-au prezentat deja pentru înregistrare. În cele 13 zile și jumătate reprezentanții vor examina rapoartele privind activitățile guvernului, ale Comitetului Permanent al ANRPC, ale Tribunalul Suprem și Procuraturii Supreme. În cadrul sesiunii va fi examinat și proiectul de restructurare a Consiliului de Stat, vor fi aleși președintele, vicepreședinții, secretar general și membrii noii legislaturi a Comitetului Permanent al ANRPC, vor fi aleși și președintele și vicepreședinții țării. De asemenea, vor fi desemnați candidații pentru funcțiile de premier, vicepremieri, consilieri de stat, miniștri, președinții diferitelor comitete, guvernatorul Băncii Poporului și alte funcții de conducere.
|