Dragi prieteni, la microfon Lin.
Arta Mukamu specifică etniei uigure din Turfan, Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură este o formă artistică care cuprinde recitarea de poezii, interpretarea de cântece şi melodii instrumentale şi dansuri. Această artă este frecvent întâlnită în orăşelul Lukexin din judeţul Shanshan şi în judeţele din zona Turfan, Regiunea Autonomă Xinjiang. Arta Mukamu este renumită prin cântece străvechi, melodii noi şi originale ce pot fi acompaniate cu instrumente tradiţionale chinezeşti precum Sona şi Gong. În ediţia de astăzi a rubricii noastre, vă prezentăm un artist de Mukamu din Lukeexin, pentru a înţelege această artă.
Yili Muhemaiti este un maestru de Mukamu. El nu a învăţat de mic copil această artă. Înainte de a deveni maestru în arta Mukamu, a lucrat ca profesor într-o instituţie pedagogică. Din pasiune, Yili Muhemaiti a început să înveţe această artă în anul 1997. În 5 ani a învăţat toate cântecele şi melodiile Mukamu, devenind o persoană cunoscută în zonă. În anul 2004 a fost transferat la Casa de Cultură din Lukexin, devenind maestru profesionist în arta Mukamu.
„După ce am fost transferat la Casa de Cultură am avut condiţii mai bune de lucru. Fac exerciţii în fiecare zi. În acest mod mi-am însuşit toate melodiile Mukamu."
Dintre colegii lui Yili Muhemaiti, maestrul Hujiamuniyazi Kewuer este cel mai în vârstă şi are cea mai mare vechime în această activitate. El are 85 de ani şi, de 73 de ani interpretează Mukamu. A început să înveţe această artă la vârsta de 12 ani şi este specializat în dansuri.
„Starea mea fizică este foarte bună. Dansul este ca şi un exerciţiu fizic foarte bun pentru sănătate."
După cum ne spune bătrânul, în trecut au fost puţini maeştri de Mukamu şi nici nu putea fi vorba de organizarea unei manifestări de Mukamu. Artiştii se adunau din propria iniţiativă pentru a exersa arta Mukamu. Cele mai bune ocazii pentru exerciţiu le constituiau nunţile uigurilor. Odată cu sprijinul şi ajutorul oferit de guvernul local, primăria Shanshan a iniţiat programul de conservare a moştenirilor culturale intangibile. A înfiinţat casa de cultură şi a pregătit fondul special pentru a acorda pensii celor 11 continuatori ai artei Mukamu. Astfel, bătrânul Hujiamuniyazi Kewuer primeşte o pensie lunară de 400 de yuani renmnibi pentru practicarea artei Mukamu.
Guvernul local a alocat în 1999 câteva zeci de mii de yuani pentru procurarea instrumentelor muzicale şi a costumelor de scenă. În acelaşi an, a cheltuit 50.000 de yuani pentru publicarea primei cărţi despre Mukamu şi un set de CD-uri de prezentare a acestei arte, în limbile chineză şi uigură. În prezent, onorariul artiştilor pentru un spectacol de Mukamu s-a dublat faţă de cel de acum doi-trei ani. Maestrul Yili Muhemaiti ne spune:
„Aceste schimbări i-au bucurat pe artiştii de Mukamu care manifestă o pasiune tot mai mare faţă de această artă. Acum, tot mai mulţi tineri au început să înveţe Mukamu."
Anul trecut, în luna septembrie, în judeţul Shanshan a fost dat în folosinţă primul centru pentru continuarea artei Mukamu din Xinjiang. Numai în anul 2007 au venit în Turfan peste 3.000 de ziarişti chinezi şi străini pentru a prezenta lumii Mukamu. De la ziare la radiouri, de la televiziuni la pagini internet, au apărut articole şi emisiuni despre această artă şi, prin urmare, tot mai mulţi oameni au început să cunoască această artă trandiţională specifică etniei uigure. Mukamu din Turfan a depăşit graniţele Xinjiangului. Începând cu 1992, artiştii de Mukamu au prezentat zeci de spectacole la Beijing, Shanghai şi provincia Qinghai. În anul 2000, maeştrii în Mukamu s-au deplasat în Marea Britanie şi au prezentat spectacole, ei fiind primiţi chiar şi de regina Marii Britanii.
Satisfăcut de dezvoltarea artei Mukamu, Yili Muhamaiti se preocupă, în prezent, de pregătirea generaţiei tinere. El consideră că predarea, la şscoală, a două ore de Mukamu pe săptămână de către profesori specializaţi în această artă şi editarea unor manuale speciale de Mukamu ar fi o cale favorabilî dezvoltării acestei arte.
Dragi prieteni, în ediţia de astăzi v-am prezentat un artist de Mukamu din Lukeexin pentru a afla mai multe aspecte referitoare la această artă. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte audiţie plăcută în continuare!
|