Guvernul chinez a trimis până la 13 februarie 25.000 de echipe de asistență medicală, de carantină și control și de supraveghere sanitară, din care fac parte 180.000 de lucrători medicali, în regiunile afectate de ninsori abudente și înghețuri din sudul Chinei.
După cum se informează, în urma activităților menționate au fost salvați și tratați mai mult de 400.000 de răniți și bolnavi afectați de calamități. În același timp au fost alocate pentru zonele sinistrate medicamente și aparate medicale depășind în valoare 13 milioane yuani. Nu s-au descoperit până marți cazuri grave de urgențe în domeniul sănătății publice în zonele respective.
Conform comunicatului publicat de centrul de comadă pentru situațiile de urgență, transporturile din țară funcționau miercuri normal. Activitățile de remediere a rețelelor electrice se desfășoară în bune condiții. Rezervele de cărbune ale centralelor electrice cresc neîncetat. De asemenea, este deja asigurată aprovizionarea constantă cu produsele necesare vieții din zonele sinistrate.
|