Este de meserie inginer petrochimist şi cea mai mare parte a vieţii sale şi-a dedicat-o chimizării petrolului. Numai că industria respectivă este notorie pentru poluarea pe care o produce în mediul ambiant. Aşa că în urmă cu 7 ani, conştient de efectele colaterale ale industriei în care devenise un expert necontestat, a început să se ocupe de ceea ce am putea numi chimia ecologică.

Bătrânul de 84 de ani a fost al II-lea savant chinez care a primit la începutul lunii ianuarie, alături de botanistul Wu Zhengyi, Premiul de Stat pentru Ştiinţă şi Tehnologie, cea mai înaltă distincţie chinezească în domeniu.

Ca o ironie a sorţii, inginerul petrolist a fost premiat nu pentru contribuţiile sale la dezvoltarea petrochimiei, ci pentru eforturile depuse ca să diminueze daunele provocate mediului înconjurător de industria în care s-a afirmat atâţia ani. În ultimii 7 omul de ştiinţă s-a ocupat de perfecţionarea procesului de producere a biocombustibililor.

S-a născut în provincia Sichuan, iar în copilărie n-a visat deloc să devină chimist.

„Doream să mă fac inginer ca să construies un pod peste Fluviul Albastru", îşi aminteşte el.

Un unchi al său, bancher, dorea ca băiatul să devină industriaş. Aşa a ajuns să studieze din 1943 chimia industrială, o orientare destul de neobişnuită printre chinezii acelor vremuri.

A plecat pentru studii doctorale în Statele Unite în 1947. S-a pregătit la Universitatea Ohio. Domeniul ales a fost tot chimia industrială.

După proclamarea R.P. Chineze în 1949 americanii au refuzat să-i lase pe studenţii chinezi să revină în ţara lor. Motivul era că autorităţile din SUA nu doreau ca tinerii chinezi să împărtăşeasacă celor de acasă cunoştinţele şi priceperile dobândite.

Min a rămas în Statele Unite şi aici s-a şi căsătorit. A lucrat 4 ani pentru o companie chimică din Chicago. A avut ocazia să se ocupe de prevenirea coroziunii şi de combaterea depunerilor din interiorul boilerelor.

A revenit în 1955 în China. Avea să descopere aici că trebuia pornit de la zero în tehnologia de rafinare a petrolului. Unele dintre lucrurile foarte necesare pentru ţară în acele vremuri erau catalizatorii pentru benzina de aviaţie.

Au urmat patru decenii de muncă neobosită şi cercetări asidue. Min Enze a fost în fruntea echipelor care au obţinut şi au dezvoltat tehnologiile necesare cracării catalitice.

În anii 80 ai secolului trecut apărea tot mai evident că procesele chimice poluante trebuiau combătute chiar la sursă. Tratamentele ulterioare erau mai dificile din toate punctele de vedere. Min era pe atunci vicepreşedinte şi inginer şef al Institutului de Cercetare a Procesării Petrolului. Din poziţia sa a propus un program de inovaţie tehnică în domeniu, bazat pe cercetarea fundamentală, care să răspundă problemelor ridicate de poluarea mediului.

A fost vreme de 5 ani şeful unui proiect al Fundaţiei Naţionale din China pentru Ştiinţele Naturii menit să dezvolte tehnologii chimice ecologice. Producerea de biocombustibil (biodiesel) prin valorificarea plantelor adecvate este o soluţie, care modifică conţinutul producţiei agricole şi forestiere, preschimbând-o în producţie „industrială", explica recentul laureat, care actualmente este membru al Comitetului pentru ştiinţă şi tehnologie al SINOPEC (compania naţională chineză pentru chimizarea petrolului) şi consultant principal al Institutului de Cercetări pentru Procesarea Petrolului.

În anul 2000 a publicat un articol despre viitorul rafinăriilor, în care introducea ideea de „biodiesel". Aşa cum spunea el:

„Am lăsat lucrurile de astăzi pentru studenţii mei şi m-am dedicat lucrurilor de mâine."

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.