Trupele egiptene de securitate și persoane înarmate din cadrul Mișcării Hamas au început, luni, să instaleze garduri de sârmă ghimpată de-a lungul trecerilor graniței dintre Fâșia Gaza și insula Sinai din Egipt pentru blocarea spărturilor făcute cu exploziv în zidul ce delimitează granița.
Luni, trei camioane au transportat soldați egipteni pentru instalarea de garduri de sârmă în apropierea „Porții Brazil" de la granița Egiptului cu Fâșia Gaza. De asemenea, mișcarea Hamas a desfășurat forțe de securitate în zonele de frontieră din apropierea punctului vamal Rafah, oprind intrarea în Egipt a autovehiculelor civile. În apropierea „Porții Salah Eddin" forțele de securitate palestiniene și egiptene au efectuat controale asupra circulației persoanelor prin vamă.
Ministrul egiptean de externe, Ahmed Aboul Gheit, a declarat în aceeși zi că țara sa va adopta treptat măsuri de control la granița dintre Egipt și Gaza pentru normalizarea situației. El a solicitat Israelului să înceteze „pedepsele colective" asupra locuitorilor din Gaza.
|