Potrivit relatărilor de duminică ale presei pakistaneze, departamentul securității din această țară a arestat un băiat de 15 ani suspect de asasinarea fostului premier, Benazir Bhutto, dar informația încă n-a fost confirmată de autoritățile pakistaneze. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Jawed Iqbal Cheema, a declarat că în momentul respectiv nu cunoștea evoluția anchetei privind asasinarea lui Bhutto.
Relatările au citat o oficialitate din departamentul securității pakistaneze care și-a dorit anonimatul. Potrivit persoanei respective, suspectul arestat se numește Aitezaz Shah, este din provincia de la frontiera de nord-vest, a locuit și a studiat în orașul Karachi. Shah a mărturisit poliției că a fost recutat de un imam la Karachi drept atentator sinucigaș și după aceea a fost trimis în Waziristanul de Sud pentru pregătiri speciale.
Conform sursei, cei care au executat planul de asasinare a lui Benazir Bhutto au constituit un grup de 5 persoane. Potrivit unui responsabil al securității de la Peshawar, capitala provinciei de nord-vest, citat de către presă, se pare că Aitezaz Shah ar fi un membru acestui grup, dar nu a participat direct la acțiunea de asasinare.
|