Intrând în satul Wanwei, rândurile de case noi ridicate pe ambele părţi ale drumului şi maşinile parcate în curţile multor gospodării ne atrag privirile. Aici căile rutiere sunt destul de bune. Pescarii încarcă maşinile cu peşte şi alte produse ale mării şi le transportă la unităţile de prelucrare. Un responsabil din acest sat, Su Mingfang, ne-a spus că localitatea a fost una destul de înapoiată. Oamenii se ocupau numai cu pescuitul, iar pentru a-şi procura alte alimente, erau nevoiţi să se deplaseze în zonele muntoase pentru a le obţine în schimbul peştelui.

„În vremea aceea satul nostru era o insulă cu acces foarte dificil. Trebuia să aşteptăm perioada refluxului pentru a putea merge la târg."

Su Mingfang îşi aminteşte că în anii '60 ai secolului trecut, în conformitate cu politica guvernului privind recuperării din mare a terenurilor şi transformării acestuia în zone agricole, cele 3 insule - Wanwei, Wutou şi Sanxin – au fost legate printr-un dig. Drept urmare, suprafaţa terenurilor arabile s-a extins considerabil. Cu 30 de ani în urmă, politica de reformă şi deschidere adoptată de guvernul chinez a adus o nouă vitalitate celor trei insule populate de etnia jing. În plus, reluarea comerţului de graniţă cu Vietnamul şi politicile preferenţiale aplicate în acest sens, au întărit dorinţa şi încrederea populaţiei jing pentru sporirea veniturilor. Profitând de poziţia geografică a satului, locuitorii au început să se ocupe cu piscicultura şi prelucrarea produselor acvatice. Cunoscătorii limbii vietnameze au început să se ocupe de comerţul la graniţă, iar alţii practică turismul, valorificând datinile şi obiceiurile specifice etniei jing. Astfel, „ha", un gen de cântece caracteristic etniei jing, a devenit o marcă turistică.

Acum ascultaţi cântece „ha" ale etniei jing. „Ha" se traduce „a cânta." Membrii etniei jing sunt buni cântăreţi şi dansatori. La fiecare zece zile, ei se adună îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cântă şi dansează.

Comerţul la graniţă şi turismul au schimbat viaţa populaţiei de etnie jing. Vorbind despre aceste schimbări, săteanul Zheng Xianfang, de 64 de ani, devine emoţionat enumerând lucrurile cumpărate în ultimii ani.

„Viaţa noastră a devenit din ce în ce mai bună. În satul nostru au fost ridicate multe case noi. Mulţi şi-au cumpărat autoturisme. Familia mea este compusă din 6 persoane, avem o casă nouă, cu etaj. Avem şi un autoturism, două motociclete şi trei biciclete. Nivelul nostru de viaţă s-a îmbunătăţit considerabil."

Peste 90% din săteni şi-au construit case din beton, părăsind colibele cu acoperiş de paie. Fiecare familie are televizor. Şi telecomunicaţiile au devenit foarte convenabile, în sat fiind peste 2000 de telefoane mobile, iar tinerii din sat accesează reţeaua Internet pentru a afla şi mai multe informaţii.

Nivelul de viaţă s-a ridicat. Oamenii au mai mulţi bani. Drept urmare, fizionomia spirituală a sătenilor s-a îmbunătăţit considerabil. Primăria satului depune mari eforturi pentru a îmbogăţi viaţa spirituală a sătenilor. Su Mingfang ne spune:

„Întrucât dispunem mai mulţi bani, vrem ca bătrânii să aibă o viaţă mai bună iar tinerii să muncească fără griji. Anul acesta am organizat o excursie la care s-au înscris 20 de bătrâni. Au fost la Beijing, au văzut capitala noastră, au fost foarte bucuroşi."

Bătrânul Zheng Xianfang este printre aceştia. Amintindu-şi de excursie, el ne-a povestit:

„Am peste 60 de ani. Nu m-am închipuit niciodată că pot să merg la Beijing. Când eram în capitală am primit un telefon de la ai mei, anunţându-mă că tatăl meu s-a îmbolnăvit şi vrea să-mă vadă. Dar când am ajuns acasă şi i-am arătat pozele făcute la Beijing, minune mare, tatăl meu şi-a revenit de parcă i-aş fi dat medicamentul potrivit."

Dragi prieteni, pe ritmurile acestei melodii a etniei jing încheiem ediţia de astăzi a rubricii dedicate minorităţilor naţionale. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă spune la revedere pe săptămâna viitoare!