Membri ai Academiei de Ştiinţe şi ai Academiei de Inginerie din China, ca şi unele organe centrale de presă au votat, la iniţiativa cotidianului Kejiribao, cele mai importante 10 ştiri din domeniul tehnicico-ştiinţific chinezeşti. Iată lista acestora.
1. A început producerea avionului de luptă din a treia generaţie de concepţie şi fabricaţie chinezească.
2. Se vor materializa în perioada celui de-al 11-lea plan cincinal 12 proiecte majore în domeniul infrastructurii tehnice.
3. Ramele electrice de tip UEM (unităţi electrice multiple) gonesc pe teritoriul Chinei, contribuind la a 6-a mărire a vitezei de circulaţie pe căile ferate.
4. S-au descoperit rezerve de peste un miliard t de petrol în bazinul Jidongnanpu din provincia Hebei.
5. Au fost descoperite în R.A. Mongolia Interioară fosilele celui mai mare dinozaur cu trăsături de pasăre.
6. Două noi gene umane au fost descoperite în provincia Heilongjiang.
7. Oamenii de ştiinţă chinezi au descifrat genomul uman al indivizilor de rasă galbenă.
8. Raportul prezentat la cel de-al 17-lea Congres al Partidului de Hu Jintao, secretarul general al C.C. al P.C. Chinez, expune conceptul de dezvoltare ştiinţifică şi semnificaţia acestuia pentru evoluţia ţării noastre.
9. Satelitul lunar Chang'e 1 a transmis pe Terra fotografii ale Lunii.
10. A ieşit de pe linia de montaj primul avion de pasageri pentru curse regionale cu patent chinezesc.
În continuare vă prezentăm pe scurt primele patru din list acestor succese.
1. Avionul de luptă din a treia generaţie de concepţie şi fabricaţie chinezească
A fost prezentat la 5 ianuarie 2007 avionul multifuncţional de luptă produs în China, Jian-10. Avioanele de acest tip au început să fie folosite în mare număr de forţele aeriene chineze. Construirea acestor aparate reprezintă un rezultat important al cercetărilor în domeniul industriei aviatice şi va contribui la ridicarea capacităţii combative de apărare a forţelor aeriene chineze. Ţara noastră este a IV-a care poate concepe şi fabrica cu forţe proprii un avion de luptă, motoare de avioane şi rachete, diminuându-şi decalajul faţă de marile ţări producătoare de asemenea tehnici.
2. 12 proiecte majore în domeniul infrastructurii tehnice
În perioada celui de-al 11-lea plan cincinal guvernul chinez va investi peste 6 miliarde de yuani pentru construirea a 12 instalaţii ştiinţifice de mari dimensiuni. Amintim dintre acestea instalaţia care crează un câmp magnetic extrem de puternic necesar experimentelor ştiinţifice, telescoape astronomice de mari dimensiuni, o navă de cercetări oceanografice, instalaţia de cercetare a biosecurităţii în domeniul agricol, reţeaua electro-magnetică de foarte joasă frecvenţă pentru explorarea resurselor subterane şi anticiparea seismelor.
3. Ramele electrice de tip UEM gonesc pe teritoriul Chinei
La 18 aprilie 2007 s-a mărit pentru a 6-a oară viteza deplasării trenurilor din ţara noastră. 140 de perechi de garnituri de tip UEM (unităţi electrice multiple) circulă pe teritoriul Chinei cu viteze de 200-250 kmh. Mărirea vitezei s-a realizat pe 18 rute. Lungimea traseelor ce permit viteze maxime de peste 120 kmh a crescut la 22.000 km, cu 6000 km mai mult decât la creşterea anterioară a vitezei. Iar liniile ce permit o viteza maximă de peste 200 kmh au ajuns la 6003 km.
4. Peste un miliard t de petrol în bazinul Jidongnanpu
Corporaţia Naţională a Petrolului din China a anunţat în luna mai 2007 că a fost descoperit în zona litorală a golfului Bohai din nordul Chinei un bazin petrolifer, numit Jidongnanpu, cu rezerve identificate de peste un miliard t. Noul zăcământ este foarte rentabil, dispunând de ţiţei în cantitate mare într-un strat gros şi de calitate bună. Este cel mai mare bazin petrolifer descoperit în ultimele mai bine de 3 decenii în ţara noastră.
Dragi prieteni, ne oprim deocamdată aici. Vom continua pe aceeaşi temă săptămâna viitoare. Yang Ying vă salută de la microfon şi vă doreşte o seară plăcută.
|