Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a declarat luni la o conferință de presă organizată la sediul din New York că organizația mondială va acorda în 2008 o atenție sporită dezvoltării.
Ban Ki Moon a spus că se împlinesc 60 de ani în 2008 de la aprobarea „Declarației drepturilor omului". Dar dreptul de dezvoltare al oamenilor din multe regiuni ale lumii nu este asigurat. Există un miliard de persoane care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Trebuie să se acorde în anul 2008 importanță oamenilor care trăiesc la nivelul cel mai scăzut din lume.
Cel menționat a precizat că s-a realizat până acum peste jumătate din obiectivul de dezvoltare al mileniului. Dar multe țări, în special africane, se confruntă cu multe provocări privind realizarea obiectivului amintit. Comunitatea internațională trebuie să aplice măsuri noi în acest scop.
|