Un român şi-a petrecut tinereţea entuziastă în China.

O privire pe aeroportul Beijing i-a adus acestuia dragostea într-un stat din Orient.

A învăţat nu numai să vorbească chineza ca un localnic, dar şi să se gândeacă precum un chinez.

De peste 30 de ani acest român este strâns legat de „Ţara Dragonului".

În minutele următoare vă invităm să ascultaţi reportajul special „Afecţiunea pentru China a lui Viorel Isticioaia, ambasadorul României în R.P. Chineză".

Prezentatoare: Bună seara, dragi prieteni. Bun găsit la rubrica „Puntea prieteniei". Astăzi transmitem în continuare reportajul special „Afecţiunea pentru China a ambasadorului României în R.P. Chineză". Viorel Isticioaia, pe atunci în vârstă de 21 de ani, şi-a început studiile în China în anul 1973. Odată cu succesele în studii, dar şi în viaţa afectivă a venit şi aclimatizarea treptată cu viaţa din ţara noastră. În vara lui 1976, când a vizitat împreună cu colegii o mină de cărbuni din apropierea oraşului Tangshan, un telefon de la ambasada română a precipitat puţin evenimentele.

     „Într-una din zile a venit un telefon de la ambasada noastră care ne anunţa că în România, aşa cum era tradiţia anual, fiind aproape de perioada vacanţei de vară va avea loc conferinţa anuală a studenţilor români care studiază în străinătate şi se presupune că toată lumea trebuie să participe pentru a informa despre experienţele noastre în diferite ţări. Şi deci în câteva zile ne-am repliat, şi am revenit la Beijing de unde am plecat spre casă."

Aparteu (Wu): La numai o săptămână tânărul Isticioaia a citit în ziar o ştire zguduitoare: Un seism puternic, de 7,8 grade pe scara Richter, s-a produs la Tangshan. 240.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, 160.000 au fost grav rănite. Tangshan, important oraş industrial din nordul Chinei, a fost redus la ruine.

    „Cam la o săptămână după aceea am citit în ziare că la Tangshan s-a întâmplat acel uriaş cutremur în care au murit sute de mii de oameni, şi chiar hotelul în care stătusem noi a fost afectat."

Aparteu (Wu): Şi Tianjin, oraş apropiat de Tangshan, a fost grav afectat de seism. Pentru a asigura securitatea studenţilor străini, guvernul chinez a hotărât să-i mute la Universitatea Beijing (Beida) ca să-şi continue studiile.

   „Deci noi eram odată relativ protejaţi pentru că toate condiţiile de viaţă comparativ cu cele ale studenţilor, ale colegilor chinezi erau mult mai bune. Poate erau sub standardele cu care anumiţi dintre colegii noştri, mai ales cei occidentali erau obişnuiţi. Dar pe fond, comparativ cu condiţiile locale ele erau mult mai bune. Noi aveam o cantină separată, aveam căldură, aveam apă caldă, ceea ce se întâmpla mai puţin cu colegii chinezi, care aveau condiţii un pic mai modeste."

Aparteu (Wu): Studentul român îşi petrecea ultimul an de învăţătură la Universitatea Beijing. În preajma absolvirii facultăţii s-a lansat, muncind zi şi noapte, în traducerea cunoscutului roman comtemporan chinez „Miezul nopţii". Reprezenta teza lui de licenţă.

   „Am început să lucrez la el în special noaptea pentru era mai linişte şi realmente noaptea puteam să mă concentrez. Ştiţi cum e vara, era în vara anului '77, vara cicadele, care cântă toată ziua şi ţiuie îngrozitor, după anumite ore se culcă şi ele ca toate vieţuitoarele de pe pământ şi în momentul acela se făcea linişte."

Aparteu (Chen): La sfârşitul anilor '70, filmele româneşti erau foarte bine primite în ţara noastră. Mulţi chinezi au cunoscut România chiar prin aceste filme.

    „Îmi amintesc că un prieten chinez mi-a povestit de faptul că a învăţat ce înseamnă o poveste romantică de dragoste din filme româneşti. Deci realmente pentru noi a fost o bucurie şi o mândrie."

Aparteu (Chen): În ziua de astăzi probabil că oamenii au uitat deja ce se petrecea în aceste filme, însă muzica din ele poate trezi încă amintiri frumoase despre întâmplările de altădată.

 Aparteu (Chen): Viorel Isticioaia a petrecut o viaţă de neuitat ca student în China. Tinereţea entuziastă, dragostea frumoasă şi pecetea acelei epoci s-au întipărit laolaltă în mintea lui. Trecând în revistă aceea perioadă, el spune mereu:

 „Anii '70, cei mai frumoşi."

„Aş spune că în '85 China avea un alt portret. Când am plecat, aveam pretenţia că pot să vorbesc sau să traduc, indiferent de domeniu, fără să apelez la dicţionar. Realmente a fost şansa acelor momente să fiu alături de figuri prestigioase care....

Urmăriţi acum reportajul special „Afecţiunea pentru China a ambasadorului României în R.P. Chineză".

Aparteu (Wu): La puţin timp după revenirea în patrie absolventul Isticioaia a fost angajat la Ministerul de Externe de la Bucureşti. În 1985 a venit iarăşi în China ca principal translator la ambasada română de la Beijing, servind delegaţiile din cele două ţări.

    „Aş spune că în '85 China avea un alt portret, extrem de încurajant, un portret care dovedea că lansarea la sfârşitul anilor 70 – mai precis din 1978 – a politicii de reformă şi deschidere, deja într-un răstimp atât de scurt începuse să dea roade. Era o naţiune viguroasă care se deschidea treptat către lume, care reuşise deja să dovedească partenerilor străini că începe să fie o piaţă interesantă, un partener în preluarea de tehnologii moderne, de producţie şi mai ales că are o conducere care doreşte să se aplece şi să soluţioneze problemele oamenilor."

Aparteu (Wu): Guvernul chinez a început să aplice în 1978 politica de reformă şi deschidere. Odată cu introducerea sistemului economiei de piaţă, întreaga societate a cunoscut noi schimbări.

   „Oamenii erau îmbrăcaţi mai bine, mai divers, aveau de toate în magazine şi realmente China începuse să arate ca un membru nou, legitim, credibil al comunităţii internaţionale. Era vizibil că această politică deja schimbase manierele oamenilor. Erau dornici de contacte cu străinii, aveau lucruri pe care să le spună, comunicau uşor. Când eu am plecat în 1977 încă uleiul, ouăle, carnea erau raţionalizate şi destul de rare. Iar când am venit în a doua jumătate a anilor'80 China deja era din punct de vedere al economiei o ţară care asigura condiţii materiale bune. Aş spune că erau foarte multe lucruri care înainte lipsiseră, brânza, laptele, cafeaua... În anii '80 de acum începuseră să apară cafenele, mai ales în restaurantele pentru străini. Deci anii '80 au fost o revelaţie extrem de plăcută. Beijingul începuse să se aerisească, hotelurile noi, turismul începuse să ia amploare. Realmente a fost o perioadă foarte frumoasă pentru noi să fim aici, eu şi soţia, şi colegii de la ambasadă."

Aparteu (Wu): Concomitent s-au accelerat reforma şi deschiderea către exterior a Chinei. S-au intensificat legăturile în multiple domenii între China şi România. Soţii Isticioaia, în calitatea lor de translatori, au impresii puternice despre acestea.

  „Relaţiile bilaterale erau extraordinare, foarte multe vizite. Şi bineînţeles toate acestea produceau o solicitare extrem de intensă a noastră, a diplomaţilor de la ambasadă. Vă spun sincer, fiind şi eu, şi soţia cunoscători ai limbii chineze, n-am prea avut timp de o viaţă de familie în perioada acea, anii '85-'90. Amândoi eram solicitaţi în egală măsură, „traşi şi în stânga, şi în dreapta", aşa cum zice românul. Au fost multe împrejurări în care plecam eu cu zilele de acasă, şi soţia să rămână să traducă în ambasadă pentru colegii de aici şi pentru ambasador. Eram foarte puţini cunoscători de limba chineză în ambasadă; la vremea acea eram numai trei, deci în condiţiile în care vă spuneam că exsitau agende extrem de susţinute de vizite reciproce. Şi bineînţeles să mă bucur de avantajul de a fi în miezul actualităţii acelei relaţii într-o perioadă extrem de favorabilă şi intensă."

Aparteu (Chen): În acele zile, când era foarte solicitat, ambasadorul de astăzi şi-a ridicat simţitor nivelul de cunoaştere a limbii chineze cu prilejul muncii de traducător-interpret.

 „Aşa încât a trebuit să învăţ terminologie începând de la aceea medicală, termeni legaţi de echipamentele industriale (m-am ocupat şi de exportul şi importul de echipamente industriale, inclusiv de exportul românesc de combine tractoare, camioane), astfel încât după intervalul acesta '85-'90, când am plecat în 1990, aveam pretenţia că pot să vorbesc cu un specialist chinez sau să traduc într-o discuţie între specialişti români şi chinezi, indiferent de domeniu, fără să apelez la dicţionar. Nu pentru că aş fi crescut în inteligenţă, ci pentru că frecvenţa contactelor şi diversitatea lor mă obligaseră după nopţi petrecute cu dicţionarul în faţă să asimilez un minim de vocabular atât de divers."

Aparteu (Chen): Mulţi prieteni chinezi s-au mirat de progresele mari făcute de el în aceea perioadă. Ruan Jiapan, funcţionar superior pe atunci la Secţia de relaţii înternaţionale a Comitetului Central al P.C. Chinez, spunea:

  „Pe Viorel Isticioaia îl cunosc de aproape 30 de ani. Prima dată când ne-am cunoscut, dânsul era foarte tânăr. Însoţeam împreună o delegaţie chineză într-o vizită în România. Traducerea de data aceasta era destul de grea pentru noi amândoi. Vă spun sincer că văzând pe acest interpret aşa de tânăr, nu eram prea sigură dacă am putea să realizăm împreună o traducere perfectă. Dar aplauzele din auditoriu mi-au dat un răspuns pozitiv. „Bravo! A tradus foarte frumos." Am fost foarte bucuroasă şi delegaţia a fost foarte mulţumită. După aceea am mai avut multe ocazii să colaborăm. Toate delegaţiile însoţite împreună cu el îl apreciau ca un bun interpret, un bun prieten şi un bun diplomat."

Aparteu (Chen): În afară de însoţirea delegaţiilor, Viorel Isticioaia spera să cunoască şi pe diferite alte căi dezvoltarea Chinei. Aflând despre dorinţa lui Isticioaia, Ding Yongning, care lucra în acel moment la Asociaţia Chineză a Jurnaliştilor, prietenă bună a socrilor lui Isticioaia, îl invita mereu să participe la conferinţele de presă organizate de partea chineză.

  „Or România nu avea corespondent în China. El a luat legătură cu mine, exprimându-şi dorinţa de a participa la aceste conferinţe de presă. Şi l-am invitat ori de câte ori, iar el participa activ, lăsându-mi o impresie adâncă. Era un tânăr diplomat harnic, cu nivelul ridicat de educaţie şi cu un înalt simţ de răspundere. Îmi plăcea mult. În plus, în relaţiile mele cu socrii săi îl numeam diminutiv Xiao Wei, după obiceiul chinezesc, care înseamnă Micuţul Viorel."

Aparteu (Chen): La fel ca în tinereţe, lui Viorel Isticioaia îi place să-şi facă prieteni printre chinezi. Li Ming, directorul Biroului Eurasia al Secţiei pentru relaţii internaţionale a C.C. al P.C. Chinez, se simte bine să stea de vorbă cu acesta, bând vin românesc şi vorbind despre ţările şi vieţile lor.

   „Este cu doi ani mai în vârstă decât mine. Acum 30 de ani eram amândoi tineri. În aceşti ani de colaborare reuşită noi am tradus de multe ori pentru lideri de diferite ranguri. Se poate spune că prietenia personală dintre noi doi se adânceşte pe măsura dezvoltării relaţiilor celor două state."

Aparteu (Chen): Bineînţeles, traducând de multe ori pentru liderii celor două ţări, tânărul Isticioaia a fost martorul multor momente istorice preţioase.

   „Este un lucru de care mărturisesc că am fost foarte mândru. Realmente a fost şansa acelor momente să fiu alături de figuri prestigioase. În special la partea chineză am reuşit să am atunci ocazia deosebită de a-l vedea pe Deng Xiaoping, arhitectul reformei şi al deschiderii chineze, să fiu impresionat nu atât de faptul că era şi se purta ca un patriarh, ca un înţelept în vârstă, cât maniera extrem de directă, conversaţia extrem de rapidă; unii dintre cei care la vremea acea erau încă foarte tineri, şi actualul preşedinte al republicii, Hu Jintao. Erau foarte tineri, erau oameni energici, erau îndrăgostiţi de ceea ce făceau şi doreau foarte mult ca tineretul chinez să iasă în lume să aibă cât mai multe contacte."

Prezentatoare: Viorel Isticioaia şi-a încheiat în 1990 mandatul la ambasada de la Beijing, întorcându-se în România. Însă povestea lui cu China nu s-a încheiat. Noi ocazii îl aşteptau.

„Eu am beneficiat din plin şi m-am bucurat de atenţia lor de disponibilitatea lor.

Ştiu să fac muxurou ce s-a bucurat de aprecierea fiicei mele.

Nu am pretenţia că am ajuns diplomat prin talente deosebite şi pur şi simplu ca un om care a învăţat cerinţele fiecărui pas a fiecărui nivel diplomatic.."

Dragi prieteni, vă invităm să ascultaţi partea a treia a reportajului special „Afecţiunea pentru China a ambasadorului României în R.P. Chineză" miercurea viitoare la aceeaşi rubrică.