Dragi prieteni, deficienţa de vitamine şi minerale reprezintă o problemă sanitară publică pe plan global. Această problemă s-a rezolvat, în general, în ţările dezvoltate, dar continuă să dăuneze sănătăţii populaţiei ţărilor în curs de dezvoltare, inclusiv populaţiei chineze.
Din anul 2003 departamentul sănătăţii din China a început să generalizeze, în unele zone, sosul de soia fortifiat cu fier pentru a preveni şi a pune sub control apariţia deficitului de fier din organism şi anemiei cauzate de acesta. Această activitate a obţinut deja rezultate pozitive.
Fierul este un mineral de nelipsit pentru corpul uman. Deficitul de fier şi anemia feriprivă afectează grav sănătatea oamenilor. Pentru persoanele obişnuite, deficitul de fier şi anemia cauzată de acestea conduc la scăderea capacităţii de muncă, a imunităţii şi, implicit, la afectarea stării de sănătate. Pentru persoanele care deja acuză unele afecţiuni, efectele sunt şi mai mari. Iată ce a spus profesoara Chen Chunming, de la Centrul Chinez pentru Combaterea Bolilor:„Deficitul de fier afectează în principal femeile însărcinate şi copiii. La copii, acesta afectează dezvoltarea psihică, intelectuală şi fizică şi, într-o anumită măsură, aceste influenţe nu pot fi compensate ulterior. Chiar dacă ei vor urma un tratament bogat în fier, potenţialul lor nu se mai poate reface sută la sută. În ceea ce priveşte femeile, în special cele aflate la vârste tinere, s-a constatat că un procent de 23,5% de cazuri de deces în perioada celei de-a 28-a săptămâni de graviditate şi până la 7 zile după naşterea copilului, au legătură cu deficitul de fier din organism."
Potrivit rezultatului anchetei, circa 200 milioane de chinezi se îmbolnăvesc de anemie datorită deficitului de fier, care constituie una dintre principalele probleme de nutriţie existente în ţara noastră şi care trebuie rezolvată cu prioritate. Potrivit cercetărilor, cel mai important factor care a contribuit la apariţia deficitului de fier la cetăţenii chinezi îl constituie alimentaţia acestora bazată pe plante. Pentru a nu schimba obiceiurile dietetice, suplimentarea procentului de fier din alimente constituie, fără îndoială, calea cea mai economică, rapidă şi practică.
Unele ţări din Europa şi America adaugă elementul fier în făină, dar departamentul chinez al sănătăţii a ales sosul de soia, ingredientul nelipsit de pe masa chinezilor. În anul 2003, în şapte provincii şi municipalităţi chineze au fost iniţiate activităţi experimentale de generalizare a sosului de soia fortifiat cu fier.
Prin eforturile departamentului sănătăţii, în prezent sunt 20 de fabrici care produc şi aprovizionează piaţa cu sos de soia fortifiat cu fier. Concomitent cu promovarea sosului de soia de acest tip prin producţie şi vânzare, departamentul sănătăţii recurge şi la promovarea prin intermediul presei scrise, televiziunii, Internetului şi alte mijloace în scopul aducerii la cunoştinţa populaţiei a efectelor deficitului de fier şi ale anemiei feriprive, generalizarea cunoştinţelor referitoare la nutriţie. Sosul de soia fortifiat cu fier este acceptat deja de un număr din ce în ce mai mare de persoane.
Profesorul Chen Junshi, de la Centrul pentru Combaterea Bolilor, a afirmat:„Prin acţiuni de monitorizare am aflat că procentul îmbolnăvirii de anemie feriprivă din zonele experimentale a scăzut vizibil. Obiectivul nostru este ca acest procent să scadă cu 30% în comparaţie cu cel iniţial. În unele zone deja am realizat acest obiectiv."
Obiectivul stabilit de guvernul chinez este ca sosul de soia fortifiat cu fier să fie întrebuinţat, până la sfârşitul anului 2008, de 360 milioane de chinezi, iar numărul celor 129 milioane de persoane predispuse îmbolnăvirii de anemie feriprive să scadă cu 30 de procente. După îndeplinirea acestui obiectiv, calitatea fizică şi intelectuală a copiilor şi sănătatea femeilor vor fi asigurate pe deplin, va creşte şi eficienţa muncii impulsionând, astfel, dezvoltarea economiei chineze.
Profesorul Chen Junshi a spus:„Concomitent cu creşterea continuă a numărului populaţiei care consumă sosul de soia fortifiat cu fier în zonele experimentale, în următorii trei ani vor fi demarate activităţi de generalizare a acestui tip de sos şi în provinciile Shandong, Heilongjiang, Zhejiang, Sichuan, Shannxi, muncipiul Chongqing şi Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură."
Totodată, ţara noastră a intensificat şi cooperarea în acest domeniu cu organizaţiile internaţionale. Ministerul Sănătăţii din China şi Alianţa Globală pentru Îmbunătăţirea Nutriţiei au încheiat, recent, un memorandum de înţelegere potrivit căruia cele două părţi vor stabili relaţii de cooperare şi vor impulsiona, în cadrul politicilor chineze privind nutritiţia, proiectele de fortifiere a alimentelor. Documentul prevede că Alianţa Globală va oferi ajutor financiar şi tehnologic proiectului chinez de fortifiere cu fier a sosului de soia.
|