George Bush, președintele SUA, a semnat miercuri noua lege a energiei. Cele două camere ale Congresului American au aprobat anterior documentul, care va începe să fie aplicat.
Bush a afirmat că dependența de petrol reprezintă cea mai serioasă problemă cu care se confruntă SUA pe termen lung. Noua lege marchează un pas mare făcut de SUA în direcția diminuării acestei depedențe și pentru a face față încălzirii climatului global, creșterea utilizării energiilor regenerabile etc.
Conform documentului, până în 2020 consumul de benzină al automobilelor din SUA trebuie să scadă cu 40% față de actualele standarde. Iar consumul de etanol biocombustibil va crește la 36 miliarde galoni pe an înainte de 2022.
Potrivit altor surse, departamentul american pentru ocrotirea mediului a respins cererea autorităților statului Califonia privind aplicarea unui standard propriu mai strict pentru gazele de eșapament.
|