Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-12-19 19:20:28    
Președintele Rusiei despre securitatea energiei din Europa

cri-1

Președintele Rusiei, Vladimir Putin cu prim-ministrul Greciei, Costas Karamanlis

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marți la conferința de presă organizată după întâlnirea sa cu prim-ministrul Greciei, Costas Karamanlis, aflat în vizită în Rusia, că obiectivul conductei de petrol de la Alexandroupolis, port în Grecia, la Burgas, în Bulgaria va întări securitatea energiei în Europa.

Putin a arătat că acordul încheiat între Rusia, Grecia și Bulgaria privind înființarea companiei de construire a conductei reprezintă un pas important către concretizarea planurilor.

Menționăm că cele 3 țări au încheiat la 15 martie anul curent un acord pentru realizarea unei conducte de petrol pe uscat care leagă Marea Neagră și Marea Mediterană și au pus astfel punct final negocierilor în această privință desfășurate timp de aproape 15 ani.

Pe aceeași tema
..
v Rusia dorește schimburi de opinii privind Tratatul Armelor Convenționale în Europa cu țările implicate 2007-12-19 13:55:35
v Qin Gang: Rusia are dreptul să-și aleagă calea de dezvoltare corespunzătoare propriilor realități 2007-12-18 17:14:38
v Dmitri Medvedev, candidat oficial la alegerile prezidențiale din Rusia 2007-12-18 11:06:11
v Rusia va lansa 11 rachete balistice intercontinentale 2007-12-17 21:17:58
v Moscova propune elaborarea unei foi de parcurs pentru Kosovo 2007-12-17 21:16:32
v Rachetă balistică rusească, lansată cu succes 2007-12-17 17:17:42
v Rusia și Belarus au ajuns la un acord privind prețul gazelor naturale 2007-12-15 20:28:40
v Putin declară că Belarus este cel mai bun aliat al Rusiei 2007-12-15 18:58:07
v NATO dezamăgit de suspendarea de către Rusia a aplicării Tratatului Forțelor Convenționale din Europa 2007-12-13 20:18:45
v Rusia începe să fabrice avioane prototip ale celei de-a 5-a generații de avioane de luptă 2007-12-13 20:12:28