Dragi prieteni, bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii "Mozaic chinezesc!". Titlul emisiunii de astăzi este, de fapt, titlul unui articol apărut în presa chineză prin anul 2001. Recent am constatat că această întrebare este valabilă în rândul generaţiei tinere din China.

Ministrul chinez de externe, Yang Jiechi, s-a întâlnit marţi, 11 decembrie, la Beijing, cu secretarul de stat în cadrul ministerului român de externe, Anton Niculescu.

Yang şi Niculescu au avut discuţii pozitive referitoare la dezvoltarea parteneriatului multilateral şi cooperativ China-România, cei doi exprimându-şi speranţa aprofundării viitoare a schimburilor şi cooperării între cele două ţări în diferite domenii. Oficialul român s-a aflat în China pentru consultări politice între cele două ministere de externe.

În emisiunea de astăzi vă invit să ascultaţi un fragment din interviul pe care domnul secretar de stat Niculescu a avut amabilitatea să-l acorde postului nostru.

Rep: Ultima vizită la acest nivel înalt din partea ministerului român de externe a avut loc în urmă cu exact doi ani, la sfârşitul lui noiembrie 2005 ministrul de atunci, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, purtând convorbiri cu omologii săi din Beijing. Vă rog să abordăm unele aspecte concrete referitoare la modalităţile prin care România îşi menţine buna imagine pe care încă o mai are, în China şi care a fost formată în decursul a câtorva decenii.

A.N: Într-adevăr, este un fenomen deosebit pe care l-am constatat la fiecare întâlnire pe care am avut-o cu partenerii noştri chinezi. Există şi complezenţe protocolare, dar trebuie să vă mărturisesc că am constatat o sinceritate deplină. Partenerii noştri chinezi nu sunt numai recunoscători pentru faptul că am fost printre primele ţări care au recunoscut RP Chineză, în urmă cu 58 de ani, dar şi pentru faptul că, indiferent de schimbările politice sau a situaţiei geopolitice, relaţiile au fost permanent foarte bune iar principiile care au guvernat aceste relaţii nu s-au schimbat. După aceste principii ne ghidăm şi acum, după aderarea ţării noastre la structurile UE şi am constatat cu bucurie pe timpul discuţiilor avute cu ministrul de externe şi cu ministrul adjunct de externe că aceste principii sunt foarte sănătoase şi ajută la reacţii convergente pe plan mondial.

Rep: Pentru a fi mai precişi, în acest moment există proiecte concrete prin care să se continuie sau să se menţină imaginea României de la nivelul anilor '70-'80? Această întrebare porneşte de la două exemple. În februarie-martie 2006 am vizitat China. Împreună cu doi chinezi am urcat într-un taxi; şoferul, în vîrstă de 50-55 de ani, a observat că sunt străin, i-a întrebat pe însoţitorii mei din ce ţară sunt iar aceştia i-au spus „Ghiceşte!" la care el a spus că sunt român. La întrebările noastre, el a spus că recunoaşte figura românilor datorită numeroaselor filme româneşti pe care le-a văzut, amintind de comisarul Moldovan. Un alt exemplu este acela că în această toamnă, vorbind cu tineri de 20-25 de ani am fost iarăşi foarte surprins, dar de data aceasta pentru că unii dintre ei nu cunoşteau unde este situată România, iar ceilalţi credeau că românii vorbesc limba rusă, iar capitala ţării este la Roma. Noi mai avem, încă, şansa că actuala conducere a Chinei este din generaţia care a crescut şi s-a şcolit în perioada când România era foarte cunoscută în China. Ce se va întâmpla odată cu ridicarea generaţiei tinere? Ca o paranteză, în urmă cu circa o lună, la Sibiu a fost inaugurat Institutul Confucius. Iată deci, China, cu puterea economică şi politică pe care o are, simte nevoia de a pătrunde şi prin cultura chineză. România unde se situează în această privinţă?

A.N: Înţeleg ce vreţi să spuneţi şi aş vrea să vă informez că pe timpul discuţiilor de astăzi, chiar, am solicitat părţii chineze sprijinul pentru înfiinţarea unui institut cultural român la Beijing. Din păcate nu am termeni de referinţă, de comparaţie, pentru că nu am avut ocazia să discut cu oamenii de rând.

Rep: Vă rog să aveţi încredere că exemplele pe care le-am prezentat sunt reale.

A.N: Vă cred şi înţeleg din întrebarea dumneavoastră că noi beneficiem, încă, din acel capital acumulat în anii '70-'80. Adevărul, pe care l-am prezentat şi interlocutorilor mei, este că în ultima perioadă noi ne-am concentrat toate eforturile pentru atingerea obiectivului de aderare la structurile euro-atlantice. Iar acum constatăm că aceste structuri sunt foarte interesate şi implicate, din toate punctele de vedere, cu acest spaţiu şi mai ales în relaţia cu China. Nu vreau să spun că am neglijat raporturile noastre cu China, dar am avut o altă prioritate şi am alocat toate resursele acestui obiectiv foarte important, recunoscut de altfel şi de partenerii chinezi. Revenind la subiectul nostru, în România deja sunt multe filme foarte bune, unul dintre ele obţinând deja numeroase premii internaţionale. Iată că din acest punct de vedere suntem într-o zodie fericită, deoarece, anual, 2-3 pelicule româneşti sunt recunoscute şi premiate pe plan internaţional. Aproape zilnic primim solicitări, la ministerul de externe, pentru ca filmele româneşti – nu numai „4.3.2" – să participe la diferite festivaluri de film, fiind foarte apreciate. În China, cred că cel mai important ar fi găsim acele nişe, să recuperăm acele pieţe în care eu cred că putem concura cu succes deşi, văzând evoluţia Shanghaiului, de exemplu, totul evoluează exponenţial, este un ritm deosebit, nimeni nu se uită înapoi, va trebui să ne grăbim foarte tare şi am observat astăzi, la recepţie, sunt oameni specializaţi pe domenii specifice care au ca obiect al activităţii deschiderea unor anumite uşi, să penetreze această piaţă care cunoaşte o evoluţie spectaculoasă.

Rep: Aţi amintit de un institut cultural român la Beijing. În februarie 2006, preşedintele Traian Băsescu, înainte de vizita efectuată în China, a menţionat de asemenea, într-un interviu acordat Radio România Internaţional, proiectul înfiinţării unui astfel de institut. A trecut deja un an şi jumătate, în ce fază se găseşte acest proiect? Sunt perspective de realizare? Întrebarea mea se datorează faptului că, în cele trei luni de când sunt la Beijing, am constatat că Ambasada României funcţionează şi ca centru cultural şi ca centru economic. În China nu există o altă instituţie care să reprezinte şi să promoveze România, care să organizeze o activitate cu participare românească. Când consideraţi că România va putea avea un institut cultural sau o reprezentanţă, indiferent în ce domeniu, când consideraţi că se va dezvolta prezenţa românească în China?

A. N: Nu cred că a trecut foarte mult timp de când ne-am propus acest proiect şi trebuie să vă spun că nu depinde numai de noi. Înfiinţarea institutelor culturale - personalităţi juridice - în diferite ţări presupune în primul rând o relaţie de reciprocitate. Este o problemă juridică, legislativă, de logistică, trebuiesc alocate fonduri şi toate acestea numai când ai certitudinea că acel proiect poate fi dus la îndeplinire. În relaţia cu China nu există, deocamdată, reciprocitate pentru că institutul de la Sibiu de care aţi amintit nu are statut diplomatic. Pentru a deschide la Beijing un centru cultural ar trebui ca şi chinezii să deschidă un centru similar în România, ori ei nu au o asemenea practică. Cu toate acestea, ei manifestă deschidere, nu am primit un răspuns concret, concludent, din partea lor, dar am constatat deschidere pentru înfiinţarea unui asemenea institut care ar fi primul pe tot continentul asiatic. Noi îi vedem utilitatea. Sunt tot felul de mecanisme. Polonezii, de exemplu, nu au centre culturale, este o fundaţie privată care şi-a asumat acest rol în anumite capitale, printre care şi Bucureşti, colaborează cu ambasada dar sunt instituţii de sine stătătoare, fapt ce are multe avantaje dar şi dezavantaje. Statutul de corp diplomatic presupune un anumit standard, anumite înţelegeri la nivel înalt între ministerele de resort. Eu am speranţe în realizarea acestui proiect, nu pot spune când, dar este un obiectiv.

Emisiunea de astăzi se încheie aici cu speranţa că această întrebare „Unde este România?" îşi va găsi, în cele din urmă, un răspuns. Sunt Marian Mizdrea şi, până săptămâna viitoare, vă spun La Revedere!