Dragi prieteni, la microfon Lin. În sudul provinciei Qinghai, vestul Chinei, este locul de obârşie a celor trei mari fluvii din China – Fluviul Yangzi, Fluviul Galben, şi Fluviul Lanchangjiang (sau Mekong, în afara teritoriului Chinei). Această zonă este cunoscută sub numele de „zona de obârşie a celor trei fluvii." Această zonă se află în mijlocul Podişului Qinghai-Tibet, cu multe râuri şi lacuri, fiind cea mai importantă zonă a resurselor de apă din China. Dar, din cauza condiţiilor naturale şi a activităţilor umane, echilibrul ecologic din această zonă a fost afectat. Pentru a reduce presiunea exploatării păşunilor naturale, peste 30.000 din cei 500.000 de păstori tibetani au fost strămutaţi şi au început o nouă viaţă. În ediţia de astăzi a rubricii consacrate minorităţilor naţionale din ţara noastră, vă vom prezenta noua viaţă a acestor păstori tibetani.

Păstorul Nyima are 38 de ani. În urmă cu 3 ani şi-a vândut cei peste 40 de boi şi a plecat din adâncul „zonei de obârşie a celor trei fluvii", situată la o altitudine de peste 4500 de metri, stabilindu-se într-un sat nou construit în suburbiile din sudul oraşului Golmud din provincia Qinghai.

„După ce ne-am mutat aici, viaţa noastră s-a schimbat mult. Putem să primim asistenţă medicală chiar în satul nostru. Condiţiile de viaţă sunt mult mai bune decât înainte. Avem apă şi curent electric."

Familia Nyima este compusă din şapte persoane – soţia şi cinci copii – şi locuieşte împreună cu bunicul, într-o casă de peste 70 de mp. Nyima ne-a spus că locuinţa a fost construită de guvernul local. În anul 2004, el şi alte peste 100 de familii, la apelul guvernului, au plecat de bunăvoie din locurile natale şi s-au mutat în acest sat construit special pentru ei la 30 km de oraşul Golmud.

Pentru păstorii strămutaţi din zona podişului, schimbarea locului de domiciliu înseamnă şi shimbarea completă a mediului şi modului de viaţă. În faţa transformărilor uriaşe de la o viaţă de stepă la cea din suburbiile oraşului, şi de la o viaţă nomadă la una stabilă, păstorii s-au confruntat cu tot felul de dificultăţi. La început, nici nu ştiau cum să folosească soba cu cărbune pentru gătit.

Guvernul chinez şi reprezentanţi ai diferitor cercuri sociale au acordat un mare ajutor păstorilor. În primul rând, i-au ajutat să-şi construiască locuinţele. Noul sat în care locuieşte Nyima se întinde pe o suprafaţă de 35 de hectare şi cuprinde 128 de case. Pentru fiecare gospodărie este asigurată o locuinţă cu o suprafaţă de peste 60 de mp. De asemenea, au fost construite o şcoală şi o policlinică, fiecare familie beneficiind şi de o compensaţie bănească. Pentru ca păstorii să se adapteze cât mai repede la noua viaţă, autorităţile locale i-au sprijinit şi din punct de vedere profesional, oferindu-le oportunitatea de a urma o serie de cursuri de pregătire profesională. De pildă, Nyima s-a înscris la o şcoală de şoferi.

„Acum mă ocup cu transportul rutier. Anul trecut am absolvit şcoala de şoferi, am cumpărat un microbuz şi efectuez transporturi între oraşul Golmud şi râul Tuotuo. Am deschis şi o sală de Langma care oferă un venit anual de circa 30.000 de yuani (3.000 euro)."

Sala de Langma de care vorbeşte Nyima este de fapt o simplă sală de cântece şi dansuri tibetane. Tibetanii sunt născuţi cântăreţi şi dansatori. După ce s-au strămutat de pe podiş, valorificând aceste oportunităţi, păstorii de altă dată s-au apucat şi de turism, oferind vizitatorilor veniţi din oraşe mese specifice tibetanilor, spectacole de cântece şi dansuri, precum şi demonstraţii de costume tradiţionale ale tibetanilor.

Tatăl lui Nyima, bunicul Sumzhub, care a trăit toată viaţa în stepa podişului, este foarte mulţumit de actuala sa viaţă şi are mari speranţe în viitor. El a spus: ( sunet 4)

„Înainte ne ocupam numai cu păşunatul. Acum, viaţa s-a îmbunătăţit. Avem apă potabilă şi curent electric. Foarte important este şi faptul că avem acces foarte uşor la asistenţă medicală. Înainte trebuia să mergem pe jos 70-80 de km pentru a ajunge la un spital. Acum avem o policlinică chiar în sat. Eu n-am făcut şcoală, nici fiul meu, dar nepoţii mei pot merge la şcoală acum. Dacă doresc şi învaţă bine, pot merge şi la facultate."

Construcţia şcolii s-a terminat anul trecut. Copiii din sat cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani pot învăţa aici. Fiul cel mai mic al lui Nyima, Soinam Gonpo, are opt ani şi învaţă la această şcoală. El este foarte bucuros când vorbeşte despre şcoală.

„Înainte nu puteam merge la şcoală. Mă bucur foarte mult că acum pot să învăţ. Învăţăm limba chineză, limba tibetană şi matematică. Sala de curs este mare şi luminoasă."

Nu numai copiii păstorilor strămutaţi în acest sat pot învăţa la şcoală, dar şi cei care încă locuiesc pe podiş şi-au trimis copiii la rude pentru a putea primi o educaţie mai bună. Pentru mulţi dintre păstori, accesul copiilor la şcoală a fost un motiv important pentru a se muta aici.

În urma eforturilor depuse în ultimii ani, echilibrul ecologic din zona izvoarelor s-a ameliorat. Guvernul chinez va depune în continuare eforturi pentru protejarea situaţiei ecologice din „zona de obârşie a celor trei fluvii" şi construcţia infrastructurii necesare vieţii păstorilor din zonă. Suntem convinşi că mediul înconjurător şi viaţa păstorilor de aici vor fi tot mai frumoase.

Cu aceasta dragi prieteni, am încheiat rubrica de astăzi consacrată minorităţilor naţionale din ţara noastră. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte audiţie plăcută în continuare! V. Marian 22.43