Regiunea Ningxia-hui din vestul Chinei a rămas în urma provinciilor de pe coasta estică a ţării în ce priveşte dezvoltarea economică, dar se remarcă prin bogata sa tradiţie culturală. Prima listă a patrimoniului ei cultural intangibil cuprinde 31 de obiective de mare valoare.
Tocmai ascultaţi cântecul popular „Floricica" care are o largă circulaţie în Ningxia, regiune situată în zona de obârşie a Fluviului Galben apreciat ca leagănul civilizaţiei chineze şi cu o numeroasă populaţie de etnie musulmană hui. În secolul al 11-lea, în această parte a Chinei s-a instaurat dinastia feudală Xia de Vest. Din patrimoniul cultural intangibil al acestei regiuni multietnice fac parte cântece populare cu specific local precum „Floricica", instrumente muzicale tradiţionale şi portul tradiţional al populaţiei hui, decupajele de hârtie şi multe altele. Jin Zongwei, director al Centrul pentru Protecţia Patrimoniului Cultural Intangibil din Ningxia, ne-a prezentat normele de evaluare şi selectare a obiectivelor pentru lista patrimoniului cultural intangibil:
„Acestea trebuie să aibă o continuitate istorică. Trebuie să aibă, în acelaşi timp, o influenţă mare asupra vieţii şi existenţei populaţiei şi să fie în viaţă şi astăzi. Întrucât majoritatea populaţiei din Ningxia este de etnie hui, prioritară în activităţile noastre este efectuarea unei anchete generale asupra obiectivelor care au legături strânse cu viaţa şi producţia populaţiei hui."
Potrivit domnului Jin Zongwei, patrimoniul cultural intangibil al regiunii Ningxia este clasificat în 7 categorii ce reunesc aproape 100 de repere. În prima listă a patrimoniului sunt incluse 31 de obiective reprezentative, din care 8 aparţin prefecturii Longde, din sudul regiunii. Ele sunt pictura, decupajul de hârtie, broderia, sculptura în cărămidă, sculptura în lut, ceremonia memorială şi altele. Dna Wang Lianxi, cercetătoare în cadrul Muzeului prefecturii Longde, a declarat că pentru protejarea şi continuarea artei populare tradiţionale locale au fost constituite „ţinuturile de artă" de diverse genuri, cum sunt Comuna Broderiei, Comuna Decupajului de Hârtie, Comuna Sculpturii în Lut şi altele, care au atras numeroşi meşteri şi au trezit un mare interes pentru creaţie în rândul populaţiei.
„Noi le acordăm sprijin şi îi îndrumăm. În acelaşi timp, îi ajutăm să-şi prezinte lucrările în alte localităţi. După ce au cunoscut importanţa artei populare, tinerii au început şi ei să înveţe. În consecinţă, sectorul terţial a cunoscut o nouă dezvoltare."
În Ningxia este un sport tradiţional cu specific local care se numeşte „Bâtele He", inclus deja pe lista patrimoniului cultural intangibil al regiunii. Acesta a fost creat acum 180 de ani de familia He prin combinarea artelor marţiale cu sportul şi ajută la fortificarea constituţiei fizice a omului. Dar la fel ca multe alte sporturi tradiţionale, Bâtele He au tot mai puţini practicanţi în societatea modernă. He Jiangong, continuator din a 5-a generaţie al acestui sport şi-a exprimat speranţa că sporturile tradiţionale vor putea fi continuate cu sprijinul guvernului:
„Fără protecţie corespunzătoare, fără sprijinul guvernului, sporturile tradiţionale nu pot fi continuate, iar noi ne vom simţi vinovaţi. Or, continurea nu trebuie să se bizuie pe un număr mic de oameni. După mine, sportul Bâtele He trebuie să urmeze drumul popularizării. El va avea valoare numai dacă copiii din şcoli îl învaţă şi va fi practicat pe scară largă de populaţie."
Pentru protejarea patrimoniului cultural intangibil, autorităţile din Ningxia au emis încă din anii 90 ai secolului trecut regulamentul local privind protecţia artei populare şi artei plastice populare. În anul 2005 s-a constituit Centrul pentru Protecţia Patrimoniului Cultural Intangibil din Ningxia şi a intrat în vigoare Regulamentul privind Protejarea Patrimoniului Cultural Intangibil din Ningxia. Directorul centrului, Jin Zongwei, a afirmat că autorităţile locale au un plan precis în această privinţă:
„Protejarea se va desfăşura în trei domenii: acordarea unui sprijin mai mare continuării artei populare şi a unui ajutor substanţial continuatorilor acesteia; începerea cursurilor de specialitate în unele şcoli şi elaborarea regulamentelor speciale care să prevadă antrenarea tuturor caselor culturale şi staţiilor culturale în protecţia patrimoniului cultural intangibil."
Dl Jin Zongwei a declarat că autorităţile culturale din Ningxia vor efectua, până la finele anului 2008, o anchetă generală asupra patrimoniului cultural intangibil. Pe baza rezultatelor obţinute va crea registrul şi banca de date şi întocmi lista patrimoniului cultural intangibil al regiunii. În acelaşi timp vor fi create zone de protecţie culturală de diverse profiluri şi mecanismul declarării ţinuturilor diverselor culturi şi arte populare pentru ca, până în anul 2020, toate obiectivele valoroase incluse în lista patrimoniului cultural intangibil să beneficieze de o protecţie multilaterală eficace.
Aici, Radio China Internaţional. V-am prezentat eforturile făcute în Regiunea Autonomă Ningxia-hui pentru protejarea patrimoniului cultural intangibil local. Realizatorul Zhu Kewen şi prezentatoarea xx vă mulţumesc pentru atenţie.
|