Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat luni că susține candidatura prim-vicepremierului Dmitri Medvedev la funcția de președinte al Federației Ruse. „Susțin în totalitate această candidatură", a spus șeful statului rus la o întâlnire cu liderii partidelor Rusia Unită, Rusia Justă, Partidul Agrarian și Partidul Forța Civică.
Născut la 14 septembrie 1965, Medvedev a absolut în 1987 cursurile facultății de drept a Universității din Leningrad, orașul său natal. Este candidat în științe juridice, docent. Între 1990 și 1999 a predat la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg.
În același timp, în perioada 1990-1995, a fost consilier al președintelui consiliului orășenesc Leningrad și expert al Comitetului pentru relații externe al primăriei din Sankt Petersburg.
În 1999 este numit adjunct al șefului aparatului guvernamental. În același an se muta la președinție, ca adjunct al șefului administrației prezidențiale. În 2000 este numit prim adjunct al șefului administrației prezidențiale. În anii 2000 și 2001 este vicepreședinte al Consiliului director de la Gazprom, iar începând din 2002, președinte al Consiliului director al aceleeași companii.
Din septembrie 2003 este șef al admistrației prezidențiale, pentru ca în noiembrie 2005 să fie numit adjunct al primului ministru.
Vorbind despre candidatura prim-vicepremierului Dmitri Medvedev la funcția de viitor președinte, Ghennadi Zuganov, președintele Partidului Comunist din Rusia a declarat că aceasta nu este nicio surpriză. De fapt, acum doi ani Vladimir Putin își alesese deja neoficial succesorul. Vladimir Jirinovski, președintele Partidului Liberal Democrat din Rusia, consideră că dacă Medvedev va fi ales în funcția de președinte al țării, atunci Putin își poate păstra în continuare controlul asupra situației din țară. Boris Nemțov, alt candidat prezentat de alianța forțelor de dreapta din Rusia, este de părere că în momentul de față formațiunile de opoziție din țară trebuie să ajungă cât mai repede la un acord și să propună în comun o candidatură pentru funcția de președinte.
Analiștii consideră că urmare a propunerii comune a liderilor partidelor Rusia Unită, Rusia Justă, Forța Civică și Agrarian, candidatura susținută de președintele Vladimir Putin are o bază politică mai largă, ceea ce asigură continuitatea vederilor sale referitoare la administrare și politică. Dacă Dmitri Medvedev va câștiga alegerile prezidențiale programate în martie anul viitor, atuci actualul grup de guvernământ va acționa în continuare pe arena politică din Rusia.
Opinia publică consideră că este foarte posibil ca Medvedev să iasă învingător de la primul scrutin în alegerile prezidențiale din anul viitor.
|