În primele zile după sosire, pacienţii se supun procedurilor de examinare, analizelor medicale, luarea la cunoştinţă a riscurilor posibile şi completarea formularelor prin care pacientul sau tutorele îşi dă acordul pentru pentru efectuarea operaţiei. În ce priveşte riscurile, medicii garantează că pacienţilor nu li se va agrava situaţia. Pacienţii sunt fotografiaţi şi filmaţi, sunt completate o serie de fişe medicale personale în care sunt trecute evaluări amănunţite ale funcţiunilor afectate. Acestea vor fi necesare medicilor, ulterior, pentru compararea stadiului bolii înainte şi după operaţie.

Doctorul Huang explică: „Cunoaştem stadiul bolii în momentul sosirii şi observăm evoluţia bolii de după operaţie, cercetăm şi analizăm rezultatele. Sunt cazuri când, într-un timp destul de scurt după operaţie, pacientul are o revenire evidentă. Atunci trebuie să vedem ce anume a provocat acestă revenire. Studiem permanent, cercetăm permanent. Observăm ce anume a determinat evoluţia bună a stării pacientului şi aplicăm aceste metode asupra pacienţilor cu afecţiuni similare în scopul obţinerii unor rezultate mai bune. În acest fel reuşim să sporim eficacitatea tratamentelor aplicate pacienţilor noştri."

Pe unul dintre pereţii biroului este un calendar cu cîteva fotografii. „O cunoşti?", mă întreabă doctorul arătându-mi una dintre ele. În fotografie este Lavinia Miloşovici cu copila ei. „Lavinia a venit aici, cu Denisa, în urmă cu vreo doi ani. Deja avem o metodă mai eficace de operaţie pentru afecţiunea Denisei", spune Huang.

Pereţii holului sunt plini cu fotografii ale pacienţilor care au trecut prin spital. Pacienţi din România, Italia, Germania, SUA, Canada, Spania şi din câte alte ţări. Înainte de a veni la spital am găsit pe internet o mulţime de referiri despre spital, medici, pacienţi care au trecut pe aici şi apeluri de ajutor pentru strângerea celor douăzeci de mii de dolari necesari. Mă întreb câţi au reuşit să vină şi dacă fotografiile lor se află printre cele de aici.

Echipa de medici şi de surori medicale este tânără. „Sunt unele zile în care nu poţi să-ţi tragi sufletul. Vin unii, pleacă alţii. Ba controale medicale, ba maseurul, ba acupuncturistul şi tot aşa. Dar vizita de dimineaţă este clară, ora 8.30 fix", spune un pacient.

Dintr-o rezervă se aud urări de „La mulţi ani!". Azi este Sfântul Mihail şi Gavril. Pacienta, doamna Mihaela şi fiul ei, Mihai, cu câteva zile înainte de întoarcerea în ţară, primesc un coş cu flori de la ceilalţi pacienţi.

Mihai nu este mulţumit de evoluţia stării mamei sale. Doamna Mihaela a fost diagnosticată, în urmă cu 15 ani, de scleroză în plăci. „Suntem aici de aproape o lună şi nu pot fi mulţumit. În ce priveşte atenţia medicilor, nu am ce să reproşez, dar nu pot spune acelaşi lucru despre tratamentul postoperator, de fapt sunt chiar nemulţumit. O săptămână după operaţie totul a fost bine, apoi au fost scoase firele de la operaţia de la cap şi a făcut o infecţie. Acum, după a doua puncţie, pot spune că starea mamei mele s-a înrăutăţit, are spasticitate, se observă o încordare mai mare a muşchilor, datorită infecţiei este şi stresată. Medicii ne-au spus că fiecare pacient are particularităţile sale şi resimte în mod diferit efectele operaţiei. Ei spun că celulele sunt active timp de şase luni, dar dacă nu se vede niciun semn la atâtea zile după operaţie, ne-am cam pierdut speranţa că se mai poate întâmpla ceva în bine. Dacă ar fi să dăm timpul înapoi cu o lună, nu am mai veni aici."

În sala de Internet, Marinela cu băieţelul ei scriu celor de-acasă, din Alba. „Am auzit că mai sunt pacienţi din Alba aici. Când am venit am fost dezamăgită să aflu că, de fapt, ei sunt la spitalul din Hangzhou, pe lângă Shanghai. Dar asta nu e problemă. Sunt bucuroasă că puiul este mai bine după operaţie."

Când a sosit la Beijing, Nelu nu putea să meargă mai mult de zece metri fără sprijin, avea şi unele probleme de echilibru. La scurt timp după operaţie a început tratamentul de recuperare, exerciţii de mers combinate cu flexări ale picioarelor, bicicletă. Apreciază că starea lui s-a îmbunătăţit. Acum merge 40 de metri fără sprijin şi continuă până la 60 metri ajutându-se din când în când de bara de sprijin de pe perete. De asemenea, şi echilibrul este mult mai bun, reuşind să se întoarcă singur la 180 de grade, lucru imposibil înainte de operaţie.

La final, doctorul Huang a dorit să precizeze: „Aş vrea să le spun pacienţilor din România că metoda noastră a depăşit concepţia clasică despre operaţie, tratament, potrivit căreia acestea sunt boli nevindecabile. Desigur, vin pacienţi din întreaga lume pentru că acasă li s-a spus că bolile lor nu sunt vindecabile. Eu trebuie să le spun adevărul că nici noi nu deţinem metoda vindecării, dar ne străduim şi reuşim, într-o anumită măsură, să ameliorăm starea pacienţilor. Dacă ei au speranţa vindecării complete, îi sfătuiesc să nu vină. Noi ne străduim să asigurăm îngrijire medicală de cel mai înalt nivel, dar la acest moment nu există metodă de vindecare. Sunt convins că va sosi timpul când aceste boli vor fi vindecabile în întregime, prin eforturile medicilor din întreaga lume, prin eforturile noastre. Este adevărat că ştiinţa nu ne oferă explicaţii despre cum se întâmplă ameliorarea stării pacienţilor, dar noi suntem obligaţi, ca medici, să luăm în considerare rezultatele, noi trebuie să-i ajutăm cât putem pe aceşti oameni care, altfel, primesc diagnosticul de nevindecabil."

Dragi ascultători, aici se încheie reportajul realizat la Spitalul Xishan din Beijing. Sunt Marian Mizdrea şi, cu speranţa că v-am oferit amănunte de interes pe acest subiect, vă spun La revedere!