Diabetul este o boală cronică des întâlnită şi care afectează întreaga viaţă. Diabetul apare atunci când pancreasul nu poate produce suficientă insulină sau când insulina nu are un rol eficient. În ţara noastră sunt circa 50 milioane de diabetici, adică 20% din totalul diabeticilor din lume. În ultimii ani, procentul pacienţilor cu diabet din China a manifestat o tendinţă de creştere rapidă.
Pentru a scădea procentul de îmbolnăvire cu diabet, a face corect diagnosticarea şi tratamentul acestei boli, Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia Chineză Medicală au organizat, în ultimii trei ani, cursuri de pregătire pentru medicii unităţilor medicale de bază din 23 de provincii, municipii şi regiuni pentru diagnosticarea şi tratarea diabetului. De asemenea, în aceste zone, au generalizat cunoştiinţele privind prevenirea şi tratarea diabetului.
Până în prezent diabetul încă nu poate fi vindecat. Însă evoluţia bolii poate fi pusă sub control prin terapie ştiinţifică. De aceea diagnosticul timpuriu şi tratamentul ştiinţific sunt factori importanţi pentru diabetici. Wu Mingjiang, vicepreşedinte al Asociaţiei Chineze Medicale, a afirmat:„Ridicarea nivelului de pregătire, al tehnologiilor de diagnosticare şi tratare ale medicilor, punerea diagnosticului timpuriu şi aplicarea tratamentului raţional, precum şi prevenirea complicaţiilor diabetului au semnificaţii majore pentru scăderea ratei apariţiei bolii şi a decesurilor cauzate de diabet şi de complicaţiile acestuia."
Odată cu ridicarea nivelului de trai al populaţiei chineze şi schimbarea modului de viaţă, rata de îmbolnăvire de diabet a manifestat o tendinţă de creştere rapidă, de la 0,67% în anul 1979 la 3,6% în 1996. În prezent, în unele zone, rata de îmbolnăvire de diabet a depăşit în unele zone 5%. Guvernul Chinei a majorat continuu bugetul acordând mai mult sprijin spitalelor şi instituţiilor pentru cercetarea medicamentelor şi ridicarea capacităţii de prevenire şi tratare a diabetului. Însă resursele pentru prevenirea şi tratarea acestei maladii se concentrează în oraşele mari, medicii din oraşele mici şi mijlocii şi în special cei din mediul rural, nu au prea multe ocazii să participe la cursurile experţilor şi nu pot acumula noi cunoştiinţe şi tehnologii în acest domeniu. De aceea procentul diagnosticării diabetului din aceste zone este scăzut.
Începând cu anul 2004, Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia Chineză Medicală au organizat în comun activităţi educative despre diabet sub titlul „noul marş cel lung pentru sănătate". Câteva sute de experţi au fost detaşaţi în spitalele urbane şi rurale din 23 de provincii, regiuni şi municipii pentru a-i pregăti pe medici, la faţa locului, în legătură cu noile tehnologii de tratare. Profesorul Chen Hong, expert care a participat la aceste activităţi, a spus:„Am aflat că angajaţii unităţilor medicale de bază au un mare deficit de cunoştinţe în acest domeniu, fapt care a afectat în mod direct eficienţa activităţii la nivel de bază pentru prevenirea şi tratarea diabetului."
Această modalitate de pregătire este apreciată de medicii instituţiilor medicale de bază. Hu Zhengqiang, medic la Spitalul Poporului din judeţul Linxia, provincia Gansu, a spus:„Nivelul dezvoltării economiei din zonele îndepărtate în care locuiesc minorităţile naţionale este relativ scăzut. Nu este o cale directă de transmitere a informaţiilor astfel încât noi, medicii de la unităţile de bază, ajungem mai greu la noile tehnologii clinice şi nu putem să învăţăm cele mai noi metode pentru tratarea diabetului."
Hu Zhengqiang a afirmat că în ultimii ani numărul diabeticilor din judeţ a crescut rapid. Starea sănătăţii multor pacienţi s-a agravat din cauza lipsei de tratament ştiinţific. Neavând încotro, unii pacienţi cheltuie mulţi bani pentru a pleca la Lanzhou, capitala provinciei, pentru consultaţii medicale. Datorită bolii, unii ţărani au revenit la starea de sărăcie din care abia ieşiseră. Iată că aceste cursuri de perfe cţionare sunt foarte utile şi pentru medici dar şi pentru bolnavii din zonele îndepărtate.
Potrivit statisticilor, până în iunie 2007, dată la care s-a încheiat programul „noul marş cel lung pentru sănătate", peste 32.000 de medici de la instituţii medicale de bază au participat la cursuri de pregătire.
Kong Lingzhi, director adjunct al Direcţiei pentru Combaterea Bolilor a Ministerul Sănătăţii, a declarat că programul „noul marş cel lung pentru sănătate" a obţinut rezultate remarcabile. Departamentele implicate vor face bilanţul activităţilor şi vor promova desfăşurarea pe termen lung a cursurilor de pregătire pentru prevenirea şi tratarea diabetului.
|