Aici, RCI! Sunt Chen Luping. În continuarea povestirilor din cartierul Yongle, vă facem cunoştinţă astăzi cu frizerul Wang Naigui, venit aici din provincie.

Afacerea frizerului Wang merge foarte bine. Aceasta din cauză că este un bun meseriaş. Pe deasupra este inimos, săritor şi bun partener de conversaţie, lucruri care le plac locuitorilor din Beijing.

Meşterul Wang Naigui a plecat pe bicicletă de acasă cu noaptea-n cap.

A sosit la spitalul comunităţii, unde este internat Wang Yongming, care suferă de paralizie cerebrală. Îi deschide uşa mama bolnavului.

„Vine regulat aici să-l tundă pe fiul meu, indiferent dacă îi dau telefon sau nu. "

În tinereţe Wang Naigui a fost recrutat ca militar. Acum 20 de ani, demobilizat fiind, s-a întors în judeţul Xiaxian din provincia Shanxi, situată la circa 500 de km sud-vest de Beijing. Aici era cetatea de scaun a dinastiei Xia, prima dinastie sclavagistă din istoria Chinei, care a domnit în urmă cu 4 milenii. Xiaxian se află într-o regiune muntoasă, dar e un judeţ agricol cu economia slab dezvoltată. De aceea Wang a venit să caute de lucru la Beijing. Au trecut 20 de ani de atunci.

Toţi clienţii din cartier ştiu că meşterul frizer este un sufletist. Mătuşa Liu Shurong ne-a spus:

„Mătuşă, îmi spunea el, e timpul să-ţi faci coafura. Dar încă nu am bani, i-am răspuns. Nu are importanţă dacă ai bani sau nu. Deseori chiar nu primea să-i plătesc. Se duce acasă la bătrânii cărora le e greu să se deplaseze ca să-i tundă şi fără să primească bani."

Pentru comportamentul său, Wang Naigui a câştigat titlul de „bun comerciant individual", acordat de municipalitatea Beijing.

Meşterul Wang este şi un bun partener de conversaţie, foarte sociabil. Vorbeşte cu toată lumea despre munca, viaţa şi familia lui. Cunoscându-l bine, unii colocatari l-au rugat să se ducă la bătrâni sau la bolnavi ţintuiţi în scaune cu rotile, fapt extrem de apreciat de cei de la Consiliul Colocatarilor.

„Eram într-o noapte din anul 2001. Soţia mea avea o boală acută şi a fost dusă la spital. Acolo am aflat că doi tineri jefuiau două fete. Fără să stau pe gânduri, l-am arestat pe unul dintre aceştia. Ulterior, a venit şi poliţia şi cei doi tineri au fost arestaţi. După aceea, am ajuns la spital, dar era prea târziu şi n-am reuşit să fac înregistrare. I-am povestit doctoriţei ce am făcut şi aceasta mi-a spus că am făcut ceva bun şi merit o înregistrare suplimentară."

Fiindcă avea experienţă din armată şi cunoaşte şi ceva figuri de arte marţiale, Wang a fost cooptat într-o echipă însărcinată cu menţinerea securităţii şi ordinii cartierului. E căutat ca pâinea caldă, vorba ceea.

După ce a terminat tunsoarea bolnavului internat, Wang Naigui s-a întors în frizeria sa, unde mulţi clienţi aşteaptă să le vină rândul. Soţia şi ucenicul sunt foarte ocupaţi.

Meşterul mi-a spus: Viaţa de astăzi nu a fost creată cu uşurinţă, dacă mă gândesc la ce situaţie eram cu 20 de ani în urmă.

„Când am sosit la Beijing, aveam în buzunar doar 40 de yuani. Fratele meu a găsit un loc de muncă şi câştigam 8 yuani pe zi. Dar ce făceam? Transportam toată ziua saci de ciment, nisip şi pietriş. A fost greu, ce să mai zic."

Însă nu mergea nici dacă nu plecam din vatra mea.

„În vremea aceea familia noastră o ducea foarte prost. Fratele meu mi-a spus la telefon să vin să muncesc la Beijing ca zilier. Am socotit că e mai bine să plec de acasă. Eram înglodat în datorii după nuntă şi musai trebuia să le achit."

Să-şi achite datoriile? Uşor de zis!

„Timp de mai mulţi ani, în fiecare zi, după ce mă întorceam de la munca pe şantier, o ajutam pe soţia mea care deschisese între timp o frizerie. Spălam prosoape, desfăceam bigudiuri şi alte chestii de astea. Soţia câştiga mult mai mult decât mine. Atunci am hotărât să fac şi eu asta."

Wang şi-a deschis propria frizerie în 1991. Dar, cum se spune, orice început e greu.

„Nu aveam clienţi. Cred că atunci în 24 de ore nu venea atâta lume câtă vine astăzi în 2 ore."

Mătuşa Gu, clientă fidelă a lui Wang Naigui, mai ţine minte situaţia de atunci.

„La început nu prea veneau oameni la el. Treptat, după ce au aflat de buna calitate a prestaţiei sale, foarte mulţi preferă să vină aici."

Afacerea a început să-i meargă bine. Dar soţia i s-a îmbolnăvit grav.

„Am cheltuit pentru internare peste 7000 de yuani. Noroc că îi cumpărasem o poliţă de asigurări de viaţă. Societatea de asigurări mi-a decontat peste 5000 de yuani."

Puţini dintre muncitorii veniţi din provincie, ca Wang Naigui, sunt cei care îşi cumpără singuri poliţe de asigurări. Acuma e mai bine, căci primăria Beijing a cerut firmelor să plătească pentru pronvincialii care lucrează în capitală cel puţin două asigurări: de asistenţă medicală şi de accident în muncă.

Municipalitatea Beijing a anulat anul trecut taxa pe care trebuia să o plătească copiii muncitorilor din categoria înainte amintită pentru înscrierea în şcoala obligatorie de 9 ani. Meşterul Wang este satisfăcut de această măsură. Numai că evidenţa fiicei sale se află în locul lui de baştină, aşa că în viitor nu va putea să participe la examenul de la Beijing pentru admiterea în facultate. Wang a fost nevoit să-şi trimită fata în provincia de unde provine ca să urmeze liceul.

Fata nu e în preajma lor şi părinţii se simt mereu neliniştiţi.

„Copila nu stă împreună cu noi. Suntem chinuiţi de îngrijorare că acolo nu-i nimeni să-i poarte de grijă. Anul acesta m-am dus de două în locurile natale ca s-o văd. A crescut în Beijing, îi este greu să se mai adapteze condiţiilor de acolo şi plânge deseori pe ascuns."

Bine că autorităţile municipale Beijing au modificat regulamentele în vigoare. Potrivit unor măsuri ce se află în redactare, problema legată de şcolarizarea copiilor muncitorilor veniţi din provincie e pe cale de rezolvare.

Nu de mult, la sărbătoarea primăverii, fiica meşterului Wang a venit la Beijing ca să stea împreună cu părinţii. La programului special prilejuit de revelionul tradiţional, transmis de CCTV, telespectatorii au fost profund impresionaţi de un astfel de număr:

30 de copii, toţi ai unor muncitori veniţi de la sate şi lucrează în oraşe, recită la unison o poezie intitulată „Cuvinte izvorâte din inimă".

La cuvintele „când cineva se măsoară cu noi lăudându-se cu părinţii, noi ne măsurăm cu ei invocând ziua de mâine" toată asistenţa i-a răsplătit cu aplauze călduroase. Până şi prezentatorii programului au avut lacrimi în ochi.

Deşi puţin cu o nuanţă de amărăciune, aceste cuvinte izvorâte din inimile fragede ale unor copii şi transmise de CCTV la o oră de maximă audienţă prevestesc că se vor petrece schimbări înnoitoare într-un viitor apropiat.

Stimaţi ascultători, aici se încheie povestirea noastră despre frizerul Wang. Mâine, la acelaşi oră, o să vă spunem o poveste dintr-o familie cu trei generaţii din cartierul Yongle.