Jiang Jianping este fondatorul reţelei de catering Linhua, care operează în mai multe oraşe mari ale Chinei şi vizează să ajungă una recunoscută şi apreciată la nivel naţional.

A început modest în 1993, cu două recipiente în care ducea pe bicicletă la clienţi gustările preparate de soţia sa. Curând a angajat câteva persoane care aveau de livrat prompt comenzile acolo unde se afla clientul, în loc să aştepte ca acesta să vină după pacheţelul de mâncare, aşa cum făceau alţi furnizori de hrană împachetată. Ba chiar le-a cerut angajaţilor să ducă mâncarea la adresa indicată chiar şi când comanda abia depăşea 6 yuani (nici 0,6 euro).

Curând firma lui a dobândit reputaţie, devenind cea mai importantă din oraş (Changzhou în provincia Jiangsu). Dorind mai mult decât atât, patronul s-a mutat în 1997 la Beijing ca să-şi extindă afacerea.

Anul 2003 a fost unul de referinţă. Atunci şi-a făcut apariţia în China epidemia de SARS. Mulţi angajaţi de loc din alte provincii au părăsit capitala şi numeroase restaurante s-au închis.

Dar Jiang a văzut oportunităţi acolo unde alţii au văzut numai o catastrofă. Comenzile pentru compania lui nu s-au diminuat, întrucât destule restaurante erau închise, iar personalul medical, de pildă, la datorie zi şi noapte în spitale, trebuia şi să mai mănânce. Dornic să-şi extindă afacerea şi asemuindu-se pe sine cu un general aflat pe linia frontului, el şi-a părăsit încă o dată localitatea unde-şi avea sediul central, Changzhou, ca să-şi convingă angajaţii să nu dea bir cu fugiţii.

Era chiar la finele lui aprilie, când Beijingul era atins de epidemie şi, aşa cum spuneam, mulţi îl părăseau în grabă. A reuşit să-i convingă aproape pe toţi lucrătorii să rămână. El însuşi se afla în mijlocul angajaţilor. Cu ajutorul autorităţilor a reuşit să se aprovizioneze continuu şi să menţină preţurile neschimbate.

După epidemie Jiang şi firma lui au primit laude din partea guvernului. Mai mult, aceasta devenise faimoasă şi la Beijing.

Profiturile unei companii de catering sunt foarte modeste. La vânzări de 230 de milioane de yuani (aproape 23 mil. euro) în 2006, profitul net a fost sub un milion. Aşa că s-a gândit să facă uz şi de resursele altora ca să se extindă. Constatase încă din 1997 că chiriile în capitala ţării erau atât de mari, încât pur şi simplu nu-şi putea îngădui să le plătească. A găsit soluţia: a negociat cu întreprinderi şi instituţii de stat administrarea cantinelor pe care le aveau. Folosindu-şi propriul personal, a reuşit să utilizeze bucătăriile acestora şi pentru prepararea hranei oferite prin

reţeaua lui de distribuţie.

Am putea spune că a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură. Fiind situate în diferite locuri din capitală, prin poziţia lor cantinele au ajutat şi la livrarea propmptă a produselor comandate de clienţii din afară.

S-a gândit şi cum să-şi întărească reţeaua de distribuitori. I-a cooptat contra un beneficiu, în calitate de „angajaţi temporari", pe şoferii de taxi şi pe cei ce dispuneau de timp liber la vremea prânzului ca să ducă pachetele cu mâncare la destinaţiile solicitate. Majoritatea celor 100.000 de pachete cu mâncare livrate zilnic ajung la beneficiari pe această cale.

Piaţa de catering este în continuare teatrul unei competiţii dure. Multe companii cu recunoaştere internaţională fac livrări numai dacă pachetele comandate depăşesc o anumită sumă, nu chiar modestă. Lihua rămâne fidelă segmentului de clienţi care fac comenzi de preparate ieftine.

Iar patronul ei, care pune accentul pe spiritul de echipă şi pe iuţeala de a profita de orice şansă ivită, crede că nu greşeşte proc

edând astfel, ba chiar visează la ziua când firma va deveni una cu recunoaştere internaţională, operând şi dincolo de hotarele Chinei.

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.