Conferința UE și regiunilor din Africa și Orientul Mijlociu pentru resursele enegetice a avut loc joi în Egipt, la Sharm El-Sheik. La sfârșitul lucrărilor a fost dată publicității o declarație prin care se arată că toți participanții la conferință se angajează să întărească cooperarea și dialogul în domeniul energiei.
Miniștri și oficiali de rang înalt din 68 de țări au luat parte la conferință. Principalele subiecte abordate au făcut referire la consolidarea securității energetice, schimbările climatice, exploatarea și utilizarea resurselor energetice reciclabile, încurajarea investițiilor în domeniul energiei, îmbunătățirea actualei infrastructuri energetice, dezvoltarea tehnologiei surselor de energie curată, aprovizionarea cu resurse energetice ușor accesibile dar utilizare îndelungată.
În declarație se mai arată că țările producătoare, consumatoare și cele transportatoare de resurse energetice trebuie să continue dialogul și să facă față împreună provocărilor, având la bază colaborarea UE cu Consiliul de Cooperare din Golf, cu țările mediteraneene din Africa de Nord, precum și cu alte țări din Africa.
Ministrul egiptean de externe, Ahmed Abul Gheit, a declarat pe timpul conferinței că întărirea cooperării regionale în domeniul energetic este deosebit de important și poate oferi un sprijin energetic pentru promovarea dezvoltării durabile.
Uniunea Europeană a decis ca, pe baza raporturilor bilaterale și regionale, să-și extindă relațiile cu partenerii săi în domeniul energetic. UE dorește să pregătească operațiuni transregionale la care pot adera toate părțile interesate în scopul asigurării securității în domeniul energetic pentru toate regiunile, a relevat comisarul european pentru relații externe și politica europeană de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner. De asemenea, comisarul UE pentru afacerile energetice, Andris Piebalgs, a confirmat că Uniunea Europeană va întări cooperarea regională cu țările din Orientul Mijlociu și din Africa.
Pe timpul conferinței s-a făcut un apel și pentru consolidarea colaborărilor din domeniul resurselor energetice regenerabile și a resurselor de energie curată. Asia de Vest, Africa de Nord, Nigeria se numără printre regiunile și țările importante în privința rezervelor și producției de petrol și gaze naturale. UE, țările din Orientul Mijlociu și cele din Africa înregistrează o extindere neîntreruptă a cooperării prin intermediul permiterii firmelor străine să participe la extragerea resurselor, la investirea în construirea de rafinării de petrol și a întreprinderilor de lichefiare a gazelor naturale, precum și la montarea conductelor de petrol și de gaza naturale. În al doilea rând, există o bună perspectivă de cooperare a Uniunii Europene cu aceste țări în domeniul resurselor energetice regenerabile și a surselor de energie curată.
Utilizarea pașnică a resurselor nucleare a constituit un alt subiect important aflat pe agenda discuțiilor. Ministrul egiptean a declarat că decizia președintelui egiptean de a construi câteva centrale nuclearo-electrice a fost luată pe baza cooperării cu AIEA. Iordania a anunțat, joi, că a semnat împreună cu UE Declarația comună privind importanța cooperării energetice. În același timp, Algeria va continua negocierile cu Franța în privința utilizării pașnice a resurselor energetice.
Din punctul de vedere al analiștilor, cooperarea UE cu țările din Africa și Orientul Mijlociu în domeniul energetic poate satisface cererile acestora de resurse tradiționale. Astfel, UE nu va mai avea o dependență atât de mare de Rusia în privința resurselor energetice. De asemenea, UE va putea să coopereze cu aceste țări pentru utilizarea resurselor curate și a celor care se pot regenera. Pe de altă parte, ca urmare a cooperării cu UE, țările din Orientul Mijlociu și din Africa pot obține tehnologii avansate pentru exploatarea resurselor energetice și utilizarea pașnică a surselor nucleare, pentru a satisface cererile crescânde din procesul dezvoltării economice.
|